Fonduri europene pentru modernizarea străzilor din Govândari, pentru funicular și poduri pietonale peste Bârzava, pentru apă şi canalizare în stațiunea Secu

  Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a discutat cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ovidiu Cîmpean, despre proiectele pentru care municipalitatea va accesa fonduri europene în noul ciclu financiar 2021 – 2027.   Primăria Reşiţa are în lucru trei fişe de proiecte, care au fost deja agreate cu Agenţia de Dezvoltare […]

ZBATERE ÎN DEZBATERE

  Într-o perioadă cu multe modificări la nivel global, cu multe evenimente negative, într-o Românie lovită de crize de tot felul, în care cea emoțională afectează în special copiii, Ministerul Educației și-a propus prin noua sa lege să desființeze exact acele instituții specializate în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor/elevilor, cadrelor […]

Rata inflației, de la cifrele INS la prognozele BNR

  După ce în iunie rata anuală a inflației a fost 15,1%, în iulie aceasta s-a menținut cam la același nivel, respectiv 14,96%, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Dar perspectivele nu sunt deloc optimiste.   Rata anuală a inflaţiei de 15,1% în iulie s-a înregistrat în condiţiile în care, arată […]

Avarie în Mociur

  În vederea eliminării unei avarii apărute pe strada Mociur din Reșița, Aquacaraș a oprit în această dimineață furnizarea apei potabile în întreg cartierul.   Lucrarea estei executată de personalul companiei județene de apă și ar urma să fie finalizată în jurul orei 12.00. „Ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de această oprire. Pentru orice problemă […]