Aquacaraș, încă o investiție făcută cu cap. De astă dată, la Oravița

La Oravița a fost inaugurat ieri noul sediu regional al Aquacaraș. Acesta va fi dotat cu utilaje noi, în beneficiul tuturor localnicilor din zonă abonați la serviciile companiei județene de apă și canalizare. Băgată în faliment de managementul din perioada fostelor administrații județene, de fabrica de lapte din Oravița ajunsese să se aleagă […]
Media 10 la Bac, după contestații. O absolventă a Colegiului Național Traian Doda din Caransebeș a răsturnat ierarhia pe județ

Ministerul Educației a afișat, astăzi, 7 iulie, rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2023. După soluționarea contestațiilor, în Caraș-Severin este și o medie de 10, iar rata de promovare a crescut cu 1,51 puncte procentuale. În urma soluționării celor 524 […]
Pas important pentru noul spital județean de urgență din Reșița. Primăria a eliberat autorizația de construire

Eliberarea autorizației de construire reprezintă o etapă importantă pentru obținerea finanțării necesare realizării unui nou spital județean de urgență la Reșița. Valoarea investiției este estimată la peste 600.000.000 de lei. După aprobarea, la sfârșitul lunii trecute, de către Consiliul Local Reșița, respectiv Consiliul Județean Caraș-Severin, a studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici […]
Atenție la infractorii „deghizaţi”. Un bătrân din Reșița a fost lăsat fără bani de un vânzător de oale pe care l-a invitat în casă

Un bătrân din Reșița a căzut în capcana unui așa-zis vânzător ambulant și a rămas fără economiile pe care le avea în casă. Polițiștii atrag atenția asupra faptului că hoții sunt tot mai ingenioși și apelează la diverse metode aparent legale pentru a intra în locuințe, persoanele în vârstă fiind victimele perfecte. La […]
Două partide jucate de rosso-neri în 90 de minute. CSM Reșița, 0-0 și 0-1 cu UTA. Rednic: „Echipa gazdă mi-a lăsat o impresie foarte bună”

Ultimul test pentru UTA Arad înaintea începerii campionatului Superligii s-a constituit în două reprize de antrenament pentru CSM Reșița. Antrenorul Călin Cheregi a trimis în teren două echipe diferite la primul amical jucat de rosso-neri după promovarea în Liga 2. La doar zece zile de la reunirea lotului, CSM Reșița a primit ieri […]