Încep lucrările de consolidare pe un drum naţional din Caraş-Severin

  În urma emiterii autorizației de construire, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timișoara a emis, la începutul acestei luni, ordinul de începere a lucrărilor pe DN 58A, pe raza localităţii Fârliug. Acestea vor fi executate de o asociere de firme din Timişoara şi Oţelu Roşu.   Trei luni au la dispoziţie constructorii – […]

Plata rovinietei prin SMS, și nu numai, afectată de lucrări de mentenanță

  Lucrări de mentenanță ce se vor efectua astăzi, de la ora 17.00, pot afecta emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS, prin intermediul portalului erovinieta.ro și a aplicației mobile etarife, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.   CNAIR informează utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale că astăzi, 11 august, în intervalul orar […]

Scumpiri, scumpiri, scumpiri. În top: zahărul și cartofii

  Zahărul şi cartofii se află în topul scumpirilor la produse alimentare înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.   În luna iulie a acestui an, preţul zahărului a fost cu 51,86% mai mare comparativ cu iulie 2022, cel al cartofilor – cu 36,71%, în timp ce ouăle s-au […]