Amenzi, permise suspendate și dosare penale pentru șoferii indisciplinați

Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 450 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive, pentru ca participanții la […]
Inconștiență la volan. Șoferi beți, drogați și fără permis de conducere, pe drumurile publice din Caraș-Severin

Un bărbat a fost reținut pentru că a condus un autoturism sub influența alcolului și a unor substanțe psihoactive și fără să posede permis, iar un altul s-a ales cu dosar penal după ce a intrat cu mașina într-un stâlp. Și acesta era băut și fără permis de conducere. În urma unui control […]
Jaf în pădurile din Caraș-Severin. Zeci de amenzi și dosare penale pentru angajații unui ocol silvic și pentru agenți economici din domeniul forestier

Un control efectuat la finalul anului trecut de către inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara a scos la iveală un jaf de proporții în pădurile administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Ocolul Silvic Bozovici. Printre autori și complici se numără chiar cei puși (și plătiți) să le păzească și să le gestioneze! Pagubele înregistrate depășesc […]