13 septembrie – Ziua Pompierilor din România. Porți deschise și ceremonial militar-religios la ISU „Semenic”

 

Astăzi, 13 septembrie, când se împlinesc 175 de ani de la eroica Bătălie din Dealul Spirii purtată de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva oştirii otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848, a fost marcată Ziua Pompierilor din România.

 

Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic” din Reșița a găzduit, în această dimineață, manifestările prilejuite de Ziua Pompierilor din România. În prezenţa oficialităţilor administraţiei publice județene și locale, a avut loc un ceremonial militar-religios, anul acesta fără defilare, momentul cu caracter festiv fiind anulat în semn de respect față de pompierii grav răniți în explozia de la Crevedia.

 

 

În cadrul ceremonialului, șapte pompieri au fost înaintați în gradul următor, înainte de expirarea stagiului minim, fiindu-le recunoscute, astfel, meritele în executarea atribuțiilor specifice. Astfel, locotenenții Ion Voina și Ioan Domăneanțu au fost avansați în gradul de căpitan, plutonierii adjutanți Cosmin Pop, Daniel Belcea și Claudiu Boncalo, în gradul de plutonier adjutant șef, iar plutonierii majori Lucian Nicășin și Florentina Câmpian, în gradul de plutonier adjutant. De asemenea, plutonierul Violeta Șușară Violeta Romina, asistentul coordonator SMURD din cadrul ISU „Semenic”, a primit o diplomă de merit și a fost desemnată „Paramedicul anului 2023”.

 

 

„13 septembrie reprezintă un simbol al patriotismului pompierilor care au luptat pentru ţară cu preţul vieţii, dar şi un prilej pentru a sărbători curajul, devotamentul şi implicarea de care dau dovadă pompierii români, în fiecare zi, în misiunile lor pentru salvarea vieţii oamenilor. Este un eveniment festiv pentru noi. Avem colegi care merită să fie avansați, să fie recunoscuți și de către noi, ca instituție, și de către cetățeni, pentru că ei chiar și-au dovedit profesionalismul pe timpul intervențiilor, nu doar în cadrul activităților curente desfășurate în unitate”, a spus inspectorul șef al ISU „Semenic”, locotenent colonel Ionel Tilca.

 

Manifestările dedicate Zilei Pompierilor s-au încheiat cu momente dedicate celor mai mici vizitatori care au trecut pragul unității cu prilejul Zilei Porților Deschise: prezentarea tehnicii de intervenţie şi un exerciţiu demonstrativ.

 

Sursă foto: ISU Semenic

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available