Pelerinaj forțat la sediul DIICOT Caraș-Severin în această seară și la noapte! Peste 40 de suspecți și inculpați sunt audiați acum în scandalul armelor! Printre aceștia, prefectul Matei Lupu! Dar și fostul și actualul șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Caraș-Severin, comisarii Nicolae Cernea și, respectiv, Ștefan Radu.
Perchezițiile judiciare efectuate în timpul zilei de procurorii DIICOT și ofițerii DGA în Caraș-Severin au efect devastator asupra imaginii Poliției și a Prefecturii județene! Potrivit avocatului Radu Ciulei Cristescu (video), în dosar sunt nu mai puțin de 40 de suspecți și inculpați, printre care ofițeri de poliție și funcționari publici.
Fostul șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Nicolae Cernea, a primit deja ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de mai multe infracțiuni – constituire de grup infracțional organizat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.
Prefectul Matei Lupu, suspect de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu, și fostul primar al Bocșei Mirel Patriciu Pascu (video) au putut pleca acasă, primind „doar” ordonanțe de control judiciar. Sunt audiați la această oră omul de afaceri Florin Negru și patru polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Ultimul programat la audieri este comisarul Ștefan Radu, șeful Serviciului Arme, pe care ni se spune că procurorii îl consideră șeful grupării infracționale organizate (video cu avocatul Cosmin Bolosin).
Pe lângă problemele de corupție, se pare că în cauză mai sunt probleme legate de deținere ilegală de arme, dar și ascundere de arme. Și se mai vorbește pe surse chiar de braconaj la capră neagră.
Prefectul Matei Lupu, după cum am aflat pe surse, și-ar fi dat deja demisia. Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Mihaela Badea, nu poate însă nici confirma, nici infirma informația. Problema este că în acest moment județul Caraș-Severin nu are subprefect, iar dacă și prefectul și-a dat demisia…
UPDATE 1. Până la această oră, 22.30, au fost reținute trei persoane. Alături de comisarul Nicolae Cernea, a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore cel care i-a urmat acestuia la conducerea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisar Ștefan Radu. Al treilea nume pare a fi al omului de afaceri Florin Negru. La sediul Biroului Teritorial Caraș-Severin al DIICOT au loc acum reaudieri și confruntări între persoanele care fac obiectul dosarului de urmărire penală.
UPDATE 2. Prefectul Matei Lupu a răspuns într-un târziu la unul din apelurile telefonice primite de la ziariști. „Mă consider nevinovat, nu am săvârșit nicio faptă de instigare la abuz în serviciu și mâine mă voi prezenta la locul de muncă, nefiindu-mi interzis acest lucru. Singura interdicție este aceea de a părăsi țara”, a declarat pentru expressdebanat.ro Matei Lupu. Acesta se află însă sub control judiciar.
UPDATE 3. Patru rețineri se conturează, dar audierile continuă, deși peste 10 minute se face ora 1 din noapte. Cei patru sunt: cms. Ștefan Radu și cms. Petru Panduru, ambii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cms. Nicolae Cernea și Ioan Pop, cei doi în calitate de reprezentanți ai unei firme din Caransebeș autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La finalul cursurilor de instruire teoretică și practică pentru obținerea permisului de portarmă, cursuri organizate fictiv de firma în cauză, urma susținerea examenului. Iar polițiștii din gruparea infracțională divulgau subiectele înainte de examinare, prin intermediul lui Pop și Cernea, după cum se spune. Toți aceștia, să nu uităm, beneficiază însă de prezumția de nevinovăție.
UPDATE 4. Așa cum resita.ro a scris, deși prefectul declara altceva aseară la Express de Banat, Matei Lupu și-a prezentat demisia. Astăzi dimineața (joi, 5 decembrie), ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a confirmat demisia prefectului Matei Lupu. În ședința de Guvern de mâine va fi numit un nou prefect, a mai anunțat Marcel Vela, care a precizat că oricum avea programat să-l schimbe din funcție în această ședință pe Matei Lupu.
CITEȘTE ȘI: Trei nume-bombă din politică legate de dosarul vânătorilor de permise portarmă!