Marcu Mihail Deleanu – Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin

Una dintre personalitățile marcante ale spațiului cultural bănățean, Marcu Mihail Deleanu, a primit, astăzi, 14 iunie, într-un cadru festiv, în sala de ședințe a Palatului Administrativ din Reșița, diploma de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin. Personalitate complexă, profesorul universitar doctor Marcu Mihail Deleanu – prozator, lingvist, folclorist, traducător – face parte din […]
Începe distribuirea cardurilor sociale și în Caraș-Severin

Poşta Română a început distribuirea cardurilor pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate prin programul „Sprijin pentru România”. În Caraș-Severin, primele astfel de instrumente de plată vor ajunge la beneficiari în cursul acestei săptămâni, dar banii nu vor intra pe carduri mai devreme de 20 iunie 2022. Angajaţii operatorului naţional de servicii […]
Polițiștii, pompierii și jandarmii cărășeni, alături de comunitate de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Polițiștii cărășeni au fost astăzi, 14 iunie, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, pentru a dona sânge. Alături de colegi jandarmi, pompieri, cadre medicale, colegi din presa locală, prieteni de la Asociația „Cultură și Fapte Bune” și alți oameni de bine, polițiștii cărășeni s-au bucurat de […]
Opriri de apă în Reșița

Dacă astăzi, 14 iunie, societatea Aquacaraș a fost nevoită să oprească furnizarea apei potabile, până la ora 12.30, pe două străzi din Reșița, Mărăști și Pavel Chinezu, din cauza unei avarii, mâine seară este programată sistarea furnizării apei în mai multe cartiere ale municipiului, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. „În vederea efectuării […]