Suntem prezenți și pe

Actualitate

23 de zone de risc la alegerile din Caraș-Severin! Dosare penale deschise la Moldova Nouă și Dognecea

Publicat cu

în

La nivelul județului Caraș-Severin au fost înregistrate 3 dosare penale și s-au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, ca urmare a unor sesizări privind nerespectarea legislației electorale, precum și a altor acte normative în context electoral, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului.

Într-o declarație de presă făcută la ora 17 de către reprezentanții IPJ Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt Alina Boeru, au fost prezentate cazuri de încălcare a legislației electorale în diferite localități din județ.

„Astăzi, 27 septembrie, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, la două secții de votare din comuna Dognecea, un număr mare de votanți intră în cabina de vot cu însoțitor. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că mai mulți alegători ar fi solicitat însoțitori în cabina de vot pentru a-și exercita dreptul la vot. Au fost identificate 5 persoane, bănuite că în mod repetat ar fi însoțit alegătorii respectivi în cabina de vot, cu permisiunea președinților secțiilor de votare. Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit acte premergătoare și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor”, au anunțat reprezentanții IPJ.

Tot astăzi, 27 septembrie, Poliția Orașului Moldova Nouă a fost sesizată despre faptul că „un bărbat a fost agresat fizic de către un alt bărbat, în fața unei secții de votare din oraș. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în urma unui conflict spontan izbucnit între cele două persoane, în fața unei secții de votare, bărbatul de 43 de ani l-ar fi agresat fizic pe cel de 44 de ani. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe”, a declarat Alina Boeru. Din surse neoficiale am aflat că agresorul în vârstă de 43 de ani ar fi chiar primarul Adrian Torma.

La o secție de votare din Caransebeș, un bărbat și-a fotografiat buletinul de vot cu telefonul în timp ce se afla în cabina de vot, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conform Legii nr.115 din 2015, cu amendă de 1.400 de lei. De asemenea, astăzi, Postul de Poliție Teregova a fost sesizat de către reprezentantul unui partid politic despre faptul că se continuă campania electorală în mediul online. În urma verificărilor efectuate, un bărbat de 46 de ani din localitate, candidat la Consiliul Local, a fost sancționat contravențional cu amendă de 1400 de lei în conformitate cu prevederile Legii nr.115 din 2015, pentru faptul că a postat public pe rețea de socializare materiale cu conținut electoral.

„Până la această oră, au fost primite 69 de notificări prin SIMPV – Sistemul Integrat de Monitorizare a Prezenței la Vot, majoritatea privind neînscrierea pe listele electorale permanente a unor cetățeni, toate cele 69 de notificări fiind infirmate. La nivelul întregului județ au fost depuse 3.500 de cereri de vot prin intermediul urnei speciale, iar până în acest moment, conform informațiilor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, 1063 de persoane au votat deja prin intermediul urnei speciale, activitatea continuându-se până la închiderea urnelor”, mai informează Alina Boeru.

La nivelul județului Caraș-Severin, precizează reprezentanții IPJ, au fost constituite 23 de zone speciale de siguranță de siguranță publică și zone de risc, între care în localitățile Zorlențu Mare, Dognecea și Moldova Nouă, localități în care au fost înregistrate evenimente în timpul campaniei electorale.

Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 18.30, în localitatea Zorlențu Mare, anunță reprezentanții Poliției județene.

Facebook Comments

Cele mai citite