81 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică – datoria memoriei

Scriu aceste rânduri cu sentimentul apăsător că, uneori, memoria este tratată ca un exercițiu opțional. Ca un gest festiv bifat într-un calendar oficial, și nu ca o datorie morală. Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică, începută în ianuarie 1945, nu este doar o pagină de istorie, ci o rană adâncă, purtată în tăcere de mii de familii, inclusiv aici, la Reșița și în Banatul Montan.

La 81 de ani de la acel început brutal, comunitatea germană, instituțiile culturale, bisericile și oamenii care nu acceptă uitarea propun, între 16 și 22 ianuarie 2026, un amplu program comemorativ. Nu pentru a reconstitui suferința, ci pentru a o recunoaște. Pentru a-i reda demnitatea.

Debutul manifestărilor are loc vineri, 16 ianuarie 2026, la ora 12.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, printr-o expoziție de carte dedicată deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică și o expoziție filatelică din colecția lui Norbert Blistyar, originar din Steierdorf, astăzi stabilit în Germania. Cartea și filatelia devin, aici, forme de memorie organizată, tăcută, dar extrem de grăitoare.

Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, tot la Biblioteca Germană, este vernisată o expoziție de artă plastică semnată de doi artiști reșițeni de origine germană, Anton Ferenschütz (10 noiembrie 1927, Reșița – †25 aprilie 2018, Bielefeld, Germania) și Franz Binder (14 noiembrie 1924, Steierdorf – †11 noiembrie 2004, Reșița). Dincolo de biografii și date, lucrările lor vorbesc despre fragilitate, dezrădăcinare și continuitate – despre cum arta poate salva ceea ce istoria a încercat să destrame.

Ziua de duminică, 18 ianuarie, este dedicată rugăciunii și comemorării în comunitate. În biserici romano-catolice din Sadova Veche, Orșova, Caransebeș, Oravița, Oțelu Roșu, Reșița, Bocșa Montană, Steierdorf și Dognecea sunt celebrate Sfinte Liturghii în cadrul cărora comunitățile se roagă pentru victimele deportării. Este poate cea mai sinceră formă de aducere-aminte: cea care nu are nevoie de discursuri, ci de reculegere și tăcere.

Momentul central al zilei are loc la ora 11.40, la Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost „Cărășana”) din Reșița. Rugăciunea comună, rostită de părintele Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, și de părintele Walther Sinn, pastor al Bisericii Evanghelice C.A. din Banat, conferă comemorării o dimensiune ecumenică firească. La eveniment participă Excelența Sa Anja Zougouari, Consul al Germaniei la Timișoara, și Excelența Sa Georg Bardeau, Consul onorific al Austriei la Timișoara. Muzica, interpretată de Corul „Franz Stürmer”, alături de grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo” și „Resicza”, nu înfrumusețează durerea, ci o însoțește cu decență și respect.

Comemorările continuă în aceeași zi la Bocșa Montană și Dognecea, prin rugăciuni la monumentele deportaților – semn că memoria nu aparține unui singur loc, ci unei întregi comunități.

Miercuri, 21 ianuarie 2026, la Centrul Social „Frédéric Ozanam” din Reșița, o expoziție de artă plastică dedicată deportării reunește artiști din cercurile de artă plastică și sculptură ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, alături de lucrări semnate de Michael Messer (Sânmartin de Arad, astăzi stabilit la Augsburg, Germania). Evenimentul este completat de un program muzical susținut de Corul „Franz Stürmer” Reșița, dirijat de prof. Elena Cozâltea, într-o continuitate firească între memorie, artă și comunitate.

Seria manifestărilor se încheie joi, 22 ianuarie 2026, la Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin din Reșița, cu o expoziție documentară dedicată împlinirii a 31 de ani de la ridicarea la Reșița a Monumentului deportaților germani în fosta Uniune Sovietică. Monumentul nu este doar un reper urban, ci un semn că memoria poate fi așezată, cu responsabilitate, în spațiul public.

Un astfel de demers, amplu și coerent, nu apare întâmplător. El este rezultatul unei munci de durată, asumate și susținute cu perseverență. Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin îi revine un rol esențial în menținerea trează a memoriei colective legate de deportarea germanilor, prin inițierea și coordonarea acestor manifestări, prin dialog instituțional și prin grija constantă față de adevărul istoric.

În mod firesc, această continuitate se leagă și de numele domnului Erwin Josef Țigla, care a înțeles că memoria nu se conservă de la sine. Ea trebuie îngrijită, explicată și apărată de uitare. Prin implicarea sa constantă în viața culturală și memorială a comunității germane din Banatul Montan, prin rigoare și echilibru, Erwin Josef Țigla a contribuit decisiv la păstrarea unui cadru demn în care aceste tragedii să poată fi asumate ca parte a istoriei noastre comune.

Scriu toate acestea nu ca un observator detașat, ci ca un om care crede că uitarea nu vindecă. Că tăcerea nu repară nimic. Comemorarea nu este un exercițiu al trecutului, ci o formă de luciditate a prezentului. Atât timp cât ne adunăm pentru a rosti nume, pentru a aprinde o lumânare sau pentru a rosti o rugăciune, există speranța că istoria nu va mai fi lăsată, din nou, să se repete.

Marian Apostol