90.000 de lei – amendă cu repetiție pentru un operator economic care colectează deșeuri în Caraș-Severin

 

Comisarii Gărzii de Mediu Caraș-Severin au amendat de două ori în trei luni un operator economic autorizat să colecteze deșeuri municipale și au solicitat Agenției pentru Protecția Mediului suspendarea autorizației deținute de acesta.

 

În urma unui control efectuat la sfârșitul anului trecut, în decembrie, comisarii Gărzii de Mediu Caraș-Severin au descoperit stocuri și depozite de deșeuri în amestec pe o platformă aparținând unui operator economic autorizat să colecteze deșeuri municipale. „În decembrie s-a aplicat o amendă de 50.000 lei și s-au impus măsuri de conformare cu prevederile autorizației de mediu si notificare la Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin”.

 

Luna aceasta, comisarii Gărzii de Mediu au revenit la „locul faptei” unde au găsit, din nou, deșeuri depozitate și au aplicat o nouă amendă, de această dată în cuantum de 40.000 de lei, pentru neremedierea neconformităților constatate în timpul controlului din decembrie. În plus, a fost notificată Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin în vederea suspendării autorizației deținute de operator.

 

Garda de Mediu atrage atenția operatorilor economici asupra necesității respectării legislației privind gestionarea deșeurilor și îi avertizează că „nerespectarea obligațiilor legale poate duce la sancțiuni contravenționale severe, inclusiv suspendarea sau chiar anularea autorizației de mediu”.

 

Garda de Mediu Caraș-Severin nu a comunicat numele operatorului care a fost sancționat, dar din fotografii rezultă că gunoaiele s-ar afla pe raza orașului Anina.

 

 

Sursă foto: Garda de Mediu Caraș-Severin

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available