Complexul Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița, la un pas de a se face scrum!

Articol de
Adina Rusescu

 

Pompierii militari au reușit să lichideze un incendiu violent izbucnit în incinta fostului patinoar din cartierul reșițean Govândari, înainte ca acesta să se extindă la Complexul Sportiv „Francisc Vaștag”.

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit aseară, în jurul orei 23.00, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o magazie din incinta fostului patinoar și care amenința să se extindă la Complexul Sportiv „Francisc Vaștag”. Echipajele au reușit să localizeze și să lichideze flăcările înainte ca acestea să cuprindă întreaga zonă.

 

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În urma evenimentului, au ars acoperișul și bunurile din interiorul magaziei, acoperișul vestiarelor patinoarului și un garaj. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, Iuliana Rusan.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite