După 20 de ani, statul ridică, în sfârșit, privirea

Timp de două decenii, relația statului român cu OMV Petrom a stat sub semnul unui adevăr incomod: resursele noastre erau exploatate pe baza unor condiții stabilite într-o altă epocă economică, politică și energetică. Contractele semnate la începutul anilor 2000 au fost, pentru multă vreme, tabu. Nimeni nu le-a mai atins serios, nimeni nu a mai îndrăznit să le redeschidă substanțial, de teamă să nu strice „stabilitatea”.

De data aceasta, guvernul condus de Ilie Bolojan anunță ceea ce poate fi, fără exagerare, prima corecție reală a acelui dezechilibru: redevențe majorate cu 40%, responsabilități de mediu mutate integral în sarcina companiei, renunțarea la litigiile cu statul și prelungirea licențelor de exploatare pentru încă 15 ani. Un schimb clar: statul obține mai mult acum, compania primește predictibilitate pe termen lung.

Raportat la ce am avut până acum, diferența este netă. Ani la rând, România a încasat redevențe modeste, a suportat costurile istorice de poluare și a privit din tribună disputele juridice cu un gigant energetic mult mai bine înarmat. De această dată, reversul pare să înceapă să funcționeze: cine exploatează, plătește; cine poluează, repară; cine câștigă din resursele României își asumă și obligațiile.

Totuși, entuziasmul trebuie temperat de o doză sănătoasă de realism. Majorarea redevențelor cu 40% sună impresionant, dar valoarea ei reală depinde de volumele efective de producție și de modul în care sunt calculate aceste redevențe. O creștere procentuală aplicată unei baze mici rămâne, în final, tot o bază mică. În plus, prelungirea concesiunilor pe 15 ani, deși explicabilă în logica investițională, obligă statul la o vigilență sporită: am mai văzut ce se întâmplă atunci când „predictibilitatea” lucrează într-o singură direcție.

Miza mare rămâne însă Marea Neagră. Acceptarea de către OMV a renunțării la litigii și a legislației actuale pentru Neptun Deep este un semn important. Dacă proiectul va fi dus la capăt în parametri reali, România poate face un salt strategic major din perspectiva securității energetice. Dacă nu, întregul acord riscă să rămână o corecție fiscală limitată, nu un punct de cotitură.

Dincolo de cifre și comunicate, acest moment marchează totuși o schimbare de atitudine. Spre deosebire de alte guverne care au preferat să „nu deranjeze” marile contracte, actualul executiv a încercat o renegociere explicită. Dacă rezultatul va fi unul durabil sau doar un armistițiu avantajos temporar, vom afla curând.

Cert este un lucru: pentru prima dată după 20 de ani, statul român nu mai apare doar ca un administrator resemnat al propriilor resurse, ci ca un partener care își revendică interesul. Nu e o revoluție, dar este, fără îndoială, un pas înainte față de tăcerea și pasivitatea care au dominat până acum.

Foto: Facebook | Sebastian Burduja