Sunt evenimente culturale care își consumă sensul în ordinea discursurilor și sunt altele care lasă în urmă o stare. Lansarea volumului Mandale și expoziția de mandale pictate ale Mirela Cocheci, desfășurate la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, aparțin fără îndoială celei de-a doua categorii.
Nu a fost doar o întâlnire de carte și imagine, ci un moment de reflecție comună și de dialog între oameni veniți din mai multe localități cărășene și hunedorene, reuniți de aceeași nevoie de sens și armonie. Poate nu întâmplător, evenimentul a avut loc chiar pe 24 ianuarie, ziua Micii Uniri, prilej pentru o mică unire a spiritelor, construită prin cultură.
Evenimentul a fost deschis de Erwin Josef Țigla, amfitrion constant al întâlnirilor culturale reșițene, care a salutat prezența delegației venite de la Petroșani pentru a fi alături de Mirela Cocheci. Deschiderea sa a fixat întâlnirea într-un registru al dialogului cultural autentic.
A urmat Gheorghe Jurma, editorul volumului Mandale (Editura TIM Reșița), care a vorbit despre importanța acestor demersuri literare capabile să creeze punți între spații culturale diferite. A subliniat fidelitatea autoarei față de ritm și rimă, cu evidente filiații clasic-romantice, chiar și acolo unde poezia se deschide spre formule mai libere.

foto: Gheorghe Jurma, Mirela Cocheci, Ionel Bota și Erwin Josef Țigla
Momentul central al întâlnirii a fost intervenția filosofului și criticului Radu Cernătescu, care a oferit o prezentare amplă și coerentă a simbolului mandalei. Pornind de la tradițiile orientale, acesta a explicat faptul că mandala nu era concepută ca obiect artistic, ci ca proces spiritual, iar ștergerea ei după finalizare sublinia importanța drumului interior parcurs, nu a rezultatului final.
Odată cu pătrunderea mandalei în spațiul occidental, a arătat Cernătescu, simbolul este reinterpretat în cheie psihologică, mai ales prin lectura lui Carl Gustav Jung, pentru care mandala devine expresie simbolică a Sinelui și instrument de organizare a haosului interior. Această perspectivă a oferit o cheie de lectură esențială pentru mandalele scrise și pictate ale Mirelei Cocheci.
Despre pictură a vorbit Aurel Constantin Munteanu, care a evidențiat ideea de continuitate a vieții și parcursul vizual al lucrărilor: de la revoltă interioară și tensiune către armonizare și liniște. Pictorița Carmen Pinte a subliniat, la rândul ei, coerența stilistică și forța cromatică a mandalelor.
Au urmat intervenții care au consolidat ideea de dialog cultural: Nicolae Preda a vorbit despre spațiul Văii Jiului și despre întâlnirile care creează prietenii culturale durabile; Francisc Németh a evocat colaborarea sa cu autoarea pentru ilustrarea volumului Mandale; Iulian Barbu a transmis felicitări autoarei, apreciind în aceeași măsură valoarea volumului de poeme și expoziția, iar Marcu Mihail Deleanu i-a oferit Mirelei Cocheci romanele sale recent reeditate, Barajul și Zodia Berbecului, ca gest simbolic al schimbului cultural autentic.
În intervenția mea, am subliniat legătura dintre mandalele scrise și cele pictate, privite ca etape ale aceluiași drum inițiatic – de la neliniște și revoltă la echilibru și pace –, precum și simbolistica zilei de 24 ianuarie, ca moment al unei întâlniri care a unit spirite.
Finalul i-a aparținut Mirelei Cocheci, care a vorbit despre felul în care poemele și picturile au crescut împreună, firesc, fără o separare rigidă între cele două forme de expresie. Stările de neliniște, întrebările, dorința de armonizare au generat simultan text și imagine, poezia și pictura devenind expresii complementare ale aceluiași drum interior. În acest sens, literatura nu a fost doar un spațiu al rostirii, ci un loc al întâlnirii – între sine și lume, între neliniște și echilibru, între artist și cei care aleg să-i însoțească parcursul.
Prin această mărturisire finală, întâlnirea de la Reșița și-a confirmat sensul profund: nu acela al unui eveniment cultural formal, ci al unei comunități de spirite adunate în jurul unei căutări comune, în care arta devine formă de dialog, iar creația – o posibilă cale spre ordine, liniște și împăcare.
Privind mandalele expuse și citind poemele din volumul Mandale, mi-a devenit limpede că poezia și pictura Mirelei Cocheci pornesc din aceeași stare de neliniște și ajung, prin trasee diferite, la aceeași nevoie de echilibru. Nu este vorba despre teme comune sau despre simboluri transferate dintr-un limbaj în altul, ci despre stări interioare care se caută, se consumă și, uneori, se liniștesc.
În poezie, tensiunea apare direct, ca o energie greu de stăpânit:
„în mine e zgomot / ca într-un vulcan care nu mai erupe”.
Este punctul de plecare al unui drum interior, o acumulare care cere să fie ordonată. Dar poezia nu rămâne aici. Ea se retrage, se adună, caută centrul:
„mă strâng în mine / până când cercul devine respirație”.
Cercul nu este limită, ci ritm, supraviețuire, echilibru câștigat.
Aceeași mișcare o propun și mandalele pictate. Privite fără grabă, ele conduc privirea spre centru, nu pentru a o fixa, ci pentru a o liniști. Nu e o liniște impusă, ci una care se instalează treptat, ca rezultat al traversării. „nu caut răspunsuri / ci locul unde gândurile tac” – un vers care ar putea sta, fără forțare, în fața oricărei lucrări expuse.
Poate cea mai limpede formulare a acestei armonii vine dintr-un alt vers:
„cercul nu mă închide / mă ține întreagă”.
Mandala – scrisă sau pictată – nu anulează neliniștea, dar o face locuibilă. O ordonează fără a o nega.
Așa s-a încheiat prima parte a evenimentului organizat la Reșița, în ziua Micii Uniri: o întâlnire în care poezia și pictura, cartea și imaginea, cuvântul și culoarea au vorbit despre același drum – de la revoltă la echilibru, de la zgomot la respirație, de la fragmentare la întreg. Nu despre o stare unică, ci despre traversarea unor stări diferite, uneori contradictorii, asumate și duse până la capăt. Astfel, primul moment al zilei a creat cadrul firesc pentru continuarea manifestării, cu acordarea premiilor în cadrul ediției a XXXVIII-a a Festivalului Internațional „Eminescu la Oravița”.

Foto: Mirela Cocheci, Gheorghe Jurma și Ionel Bota
Premiile – recunoaștere și responsabilitate culturală
Cea de-a doua parte a întâlnirii de la Reșița a fost dedicată acordării premiilor Festivalului Internațional „Eminescu.1868.Oravița”, ediția a XXXVIII-a, un moment care a completat firesc prima secvență a zilei și a oferit o imagine coerentă asupra diversității literaturii române contemporane. Festivalul este organizat de Centrul Cultural și Complexul Muzeal Oravița, Mitteleuropa Klub Wien și Centrul de Studii Bănățene Oravița, sub coordonarea istoricului și criticul literar Ionel Bota.
Caracterul internațional al manifestării este susținut de componența juriului – format din 11 membri, vorbitori de limbă română, proveniți dintr-un spațiu european larg – dar și de diversitatea contextelor culturale din care provin operele premiate, inclusiv din afara Europei. Literatura este, aici, un teritoriu comun, traversat din direcții diferite.
Marele Premiu al Festivalului a fost acordat poetului Radu Ulmeanu (Satu Mare), pentru o operă care a traversat constant generații și formule poetice.
La poezie, palmaresul a conturat un arc de la consacrare la actualitate. Premiul „Opera Omnia” a fost acordat poetului Dumitru Mălin (Alba Iulia), Marele Premiu pentru Poezie – Luciei Cuciureanu (Arad), Premiul Special – Dumitru Cristănuș (Sibiu), iar Premiul pentru Poezie – Mirelei Cocheci (Petroșani).
În zona prozei, Premiul Special „Opera Omnia” pentru Proză a fost acordat lui Gheorghe Schwarz (Arad), iar Marele Premiu pentru Proză – scriitoarei Angela Martin (București). Alte distincții au completat palmaresul: Premiul Special pentru Proză – Angela Dina-Moțățăianu (București), Premiul Special pentru Roman – Corina Vlădoiu (Târgu-Jiu), Premiul Special pentru Proză Socială – Victor Nafiru (Reșița), Premiul Special pentru Proză Scurtă – Aura-Raluca Bărboi (Sibiu), Premiul Special pentru Proză Umoristică – Luminița Zaharia (București) și Premiul Special pentru Reportaj – Nicolae Sârbu (Reșița).
În același cadru, am fost onorat să primesc Premiul Special pentru un Roman de Dragoste, distincție care a recunoscut un demers prozastic centrat pe explorarea psihologică a fragilităților umane.

foto: Mirela Cocheci, Ionel Bota și Marian Apostol
Marele Premiu pentru Memorialistică a revenit lui Coriolan Babeți, pentru o operă apărută la New York, marcând explicit deschiderea festivalului către literatura română din afara spațiului european.
De asemenea, s-au acordat premii la critică literară pentru Ion Dur (Sibiu), Adela Schindler (Reșița) și Lőrinczi Francisc-Mihai; la eseu – Radu A. Cernătescu (Reșița) și Daniela Văleanu (Timișoara); iar la istorie literară – Gheorghe Jurma (Reșița), Andrei Mocuța (Arad) și Marcu Mihail Deleanu (Reșița).

foto: Ionel Bota și Marcu Mihail Deleanu
În zona de management cultural – reviste, juriul a recunoscut activitatea mai multor publicații literare care, prin consecvență și rigoare, susțin un dialog cultural viu la nivel național. Au fost premiate: Radu Ulmeanu, pentru revista Acolada (Satu Mare); Gheorghe Jurma, pentru revista Semenicul (Reșița); Dumitru Oprișor, pentru revista Meridianul Timișoara (Timișoara); Radu A. Cernătescu, pentru Reșița Literară (Reșița); Nicolae Silade, pentru Actualitatea Literară (Lugoj); Virgil Diaconu, pentru Cafeneaua Literară (Pitești); Radu Matei Todoran, pentru Zenit 22 (Alba Iulia); precum și Marian Apostol, pentru revista Vestul Dramatic (Reșița).

foto: Ionel Bota și Radu Cernatescu
Cu acest prilej, am făcut precizarea că primesc premiul în numele echipei de redacție a revistei Vestul Dramatic, din rândul cărora fac parte. Sunt, în același timp, și unul dintre inițiatorii proiectului, însă apariția și continuitatea revistei se datorează, în mod decisiv, actriței Denisse Moise, autoarea proiectului care a stat la baza publicației și care a fost ulterior finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, precum și redactorului-șef Doru Mareș, un teatrolog de excepție, care selectează materialele și asigură coerența fiecărui număr. Revista apare sub tutela Teatrului de Vest Reșița și se adresează teatrelor și iubitorilor de teatru din regiunea de Vest, fiind privită cu tot mai mult interes și în alte spații culturale în care există o activitate teatrală constantă, fapt care dovedește seriozitatea și rigoarea cu care acest proiect a fost construit.
Premierea a continuat cu secțiunile management în cultură, jurnalism și relații culturale internaționale. La categoria jurnalism, premiile au fost acordate doamnei Dorina Sgaverdia și Clubului de Presă Reșița. În cadrul secțiunii Relații Culturale Internaționale, Erwin Josef Țigla (Reșița) a obținut Premiul pentru Relații Culturale Internaționale și Marele Premiu „Europa”, distincții care confirmă capacitatea sa de a crea și susține relații culturale durabile în spațiul internațional.
Toate premiile acordate în cadrul ediției a XXXVIII-a au fost însoțite, conform tradiției manifestării, de titlul de Cavaler al Ordinului „Eminescu.1868.Oravița”.
Privite în ansamblu, premiile nu au fost o anexă a întâlnirii, ci o a doua poveste despre literatură ca spațiu comun, despre recunoaștere fără emfază și despre responsabilitatea de a spune lucrurilor pe nume.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)