Inițiativă a viceprimarului Daniel Călin: centre noi pentru colectarea gratuită a deșeurilor, în curând la Reșița

Articol de
Marian Apostol

Reșițenii vor avea în curând la dispoziție o soluție modernă și gratuită pentru eliminarea mai multor tipuri de deșeuri, de la moloz și mobilier vechi până la anvelope uzate sau medicamente expirate. Viceprimarul Dani Călin a anunțat că, în aproximativ două luni, vor deveni funcționale două centre noi de colectare prin aport voluntar (CAV), realizate cu finanțare europeană.

Noile facilități vor înlocui punctele provizorii existente în prezent în municipiu – cele din spatele magazinului Kaufland și din cartierul Stavila – și vor permite colectarea unei game mult mai variate de deșeuri.

Dacă în prezent sunt acceptate doar două categorii – moloz și mobilier – viitoarele centre vor putea prelua opt tipuri diferite, inclusiv deșeuri verzi și biodegradabile, sticlă (geam), textile, uleiuri uzate, anvelope sau medicamente expirate.

Serviciul va rămâne gratuit pentru persoanele fizice, care vor trebui să transporte personal deșeurile la centrele de colectare. La predare, acestea vor fi înregistrate, însă nu va exista o limită cantitativă. În schimb, pentru firme se aplică reguli diferite, conform legislației în vigoare.

Extinderea serviciului vine ca răspuns la interesul tot mai mare al cetățenilor – fiecare dintre centrele actuale înregistrează aproximativ 300 de utilizări lunar. Pentru implementarea noilor soluții, reprezentanții administrației locale au analizat modele de succes deja funcționale, inclusiv în municipiul Arad.

Noile centre vor fi amplasate pe drumul de centură, în zona de deasupra Cimitirului nr. 3, precum și la ieșirea din Reșița, după Uzina de apă Aquacaraș.

Autoritățile locale îi încurajează pe cetățeni să utilizeze aceste facilități și să renunțe la practicile de depozitare ilegală a deșeurilor, contribuind astfel la un oraș mai curat.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite