Acţiunea desfăşurată astăzi de polițiștii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT din Caraş-Severin, în cadrul căreia doi bărbaţi bănuiţi de trafic de ţigări au fost reţinuţi, face parte dintr-o operaţiune amplă demarată în cursul anului 2020 pentru destructurarea unei reţele de contrabandă care acţionează în şase judeţe din vestul şi sudul ţării.
În cursul zilei de astăzi, 8 octombrie, oamenii legii cărăşeni au identificat în trafic un autovehicul în interiorul căruia au descoperit 900 de cartușe de țigări de contrabandă. Cele două persoane care se aflau în maşină au fost reţinute. Despre acestea, poliţiştii şi procurorii deţin informaţii că sunt membri ai unor grupări infracționale organizate, specializate în traficul cu țigarete, grupări care, începând din 2020, ar fi acționat în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Mehedinți și Dolj.
Pentru destructurarea acestor grupări, începând de anul trecut, polițiștii și procurorii au efectuat 37 de percheziții domiciliare şi opt acțiuni de prindere în flagrant delict, în urma cărora 37 de persoane au fost conduse la cercetări, 21 dintre acestea fiind reținute, arestate preventiv sau puse sub control judiciar. Numai luna trecută, în septembrie, cinci persoane au fost surprinse în flagrant delict în timp ce transportau peste 42.000 de pachete de ţigări nefiscalizate.
Până în prezent, în cadrul operațiunilor desfășurate, au fost confiscate peste 100.000 de pachete de ţigări de contrabandă, estimate la peste 1.400.000 de lei.
„Cercetările în acest dosar sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Activitățile au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor din cadrul IPJ Caraș-Severin. La acțiuni au participat polițiști ai brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Timișoara, Craiova, Mehedinți și Arad, ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, jandarmi ai inspectoratelor de jandarmi județene Caraș-Severin, Dolj și Mehedinți și ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul Vamal de Interior Caraș-Severin.

Sursă foto/video: IPJ Caraș-Severin









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)