Furtuna de la miezul nopții a făcut prăpăd și în Caraș-Severin. Zeci de copaci au fost puși la pământ, iar mii de gospodării din județ au rămas fără energie electrică.
Pompierii militari au intervenit în șase zone diferite pentru degajarea unor copaci căzuți: doi în municipiul Reșița, dintre care unul a avariat un autoturism, respectiv pe DN 58A Fârliug-Scăiuș, DN 68 Oțelu Roșu-Glimboca, DJ 581 Reșița-Lupac și DJ 582 Reșița-Cuptoare. Mai multe bucăți de tablă din acoperiș au căzut în curtea Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu, iar în Șoșdea anexa unei locuințe a luat foc, cel mai probabil după ce a fost lovită de un trăsnet.
În Reșița, în urma furtunii, au fost afectate mai multe rețele de cablu internet/TV și de alimentare cu energie electrică.
La nivelul județului, potrivit operatorului de distribuție energie electrică, sunt înregistrate avarii pe 15 linii, fiind nealimentați circa 7.000 de abonați din mai multe zone ale județului (zona Munții Semenic, zona Băile Herculane, zona Oțelu Roșu, zona Reșița, zona Caransebeș și zona Bocșa).









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)