Bacul de la Moldova Nouă, în așteptarea unei noi sesiuni de negocieri politice?

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Viitorul bacului care până în 12 august făcea legătura între Clisura cărășeană a Dunării și vecinii sârbi se anunță unul sumbru, consideră președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Iar acestuia aproape că-i dă dreptate până și persoana propusă de Ioan Crina să conducă societatea CARAȘ SERV, Toni Novăcescu, care condiționează preluarea funcției de administrator al firmei de majorarea bugetului alocat acesteia.

 

De șase ori, în tot atâtea ședințe de Consiliu Județean (CJ), a încercat Romeo Dunca adoptarea unui proiect de hotărâre privind înființarea societății CARAȘ SERV într-o formă care i-ar fi permis să se autofinanțeze. Opoziția (majoritară) nu a acceptat ca aceasta să presteze și activități de deszăpezire și curățare a vegetației de pe drumurile județene, astfel că liberalii au cedat. Au făcut pe voia pesedistului Ioan Crina, aprobând proiectul de hotărâre cu amendamentele acestuia.

 

„Pentru a nu închide bacul, am făcut cum au vrut ei. Societatea CARAȘ SERV va avea domeniu de activitate doar gestionarea bacului și se va finanța direct din bugetul județului pentru a suporta pierderile. Deszăpezirea și curățarea drumurilor rămâne să fie făcute la fel ca și până acum, de băieții isteți (colegii domnului Crina)”, a explicat Romeo Dunca.

 

Considerând neviabilă noua societate comercială, liberalii au cerut pesediștilor să preia ei managementul acesteia. Zis și făcut. Crina a acceptat să intre în AGA și, după ce l-a sunat pe Toni Novăcescu de la Moldova Nouă, l-a propus pe acesta pentru funcția de administrator al firmei. Pesedistul asigurându-se, totodată, că plenul CJ va aproba alocarea a 500.000 de lei pentru CARAȘ SERV, sumă care, și-a zis acesta, va acoperi bugetul de cheltuieli al firmei în lunile rămase din 2023. Toate astea au fost votate în ședința CJ din 8 august.

 

Toni Novăcescu este circumspect

 

Ce s-a întâmplat din 8 august până acum? În primul rând, bacul a rămas țintuit la mal, chiar și la sărbătoarea Zilelor Orașului Moldova Nouă, din 14 august. Pentru că ultima ieșire în larg a bacului a avut loc în 12 august – data-limită impusă de A.N.R.S.C. societății Aquacaraș pentru încetarea prestării acestei activități.

 

În al doilea rând, societatea CARAȘ SERV e departe de a fi înființată. Consilier local la Moldova Nouă, Toni Novăcescu este în prezent incompatibil să devină administrator al acestei firme județene. Și spune că este dispus să renunțe la mandatul de ales local, însă nu în orice condiții. „Fiind vorba despre o firmă a Consiliului Județean, conform Legii 161, aș fi incompatibil ca administrator și consilier local. Va trebui să optez pentru una din funcții, or, pentru asta, am nevoie de un răgaz să văd cum este textul hotărârii de Consiliu Județean, pe vorbe nu mă pot baza”, ne-a declarat Novăcescu.

 

Acesta lasă de înțeles că știe ce ar trebui făcut pentru ca noua societate să fie viabilă, având experiență din perioada cu Baziaș 1, când era reprezentant CJ în AGA la Eoliana SRL: „Eu am fost printre cei care am dat drumul la catamaranul Baziaș 1, cu Mile Almăjan administrator și cu mine și dl Victor Naidan membri AGA. Și știu prin câte am trecut când am înființat firma Eoliana, pentru că problemele de navigație, cu obținerea avizelor, diferă mult de alte activități. Știind, deci, cum stau lucrurile în principiu, momentan nu mă pronunț, până nu văd textul Hotărârii de CJ, care încă nu mi-a fost trimis. Știu cum a fost la început cu Eoliana, când s-a dovedit că activitatea este viabilă”.

 

Viabilă, dar cu firma intrată în faliment, replicăm noi. „A intrat în faliment pentru că nu i s-a acordat niciun sprijin, vine răspunsul lui Novăcescu. Catamaranul, atunci, a plecat cu deficiențe, fiind prost conceput de la început, cu motor subdimensionat, de calitate îndoielnică. Cât timp am fost eu în AGA, societatea nu era pe pierderi. Dar apoi, când a preluat-o Primăria Moldova Nouă și a pus alt administrator, eu nu mai eram consilier județean, mi-am dat demisia în ianuarie 2016. Dar noi reușiserăm. De aceea zic, putem face bacul sustenabil, dar în anumite condiții și nu într-o perioadă atât de rapidă. Nu poți peste noapte să faci și societatea și să-i dai drumul”.

 

Condiții puse de „omul lui Crina”, despre care pesedistul nu a spus nimic în ședința CJ

 

Îl întrebăm la ce condiții se referă. Și îi spunem despre bugetul alocat noii societăți pentru anul în curs, 500.000 de lei. „Ce-i asta? În câteva luni, banii ăștia se epuizează!”, răbufnește Toni Novăcescu, și apoi argumentează: „Pentru că nu aduci venituri și toamna bate la ușă, nu mai ai turiștii. Iar de niște marinari nu poți să-ți bați joc, azi să le dai salariul, iar mâine să nu-l dai. Cu unul din căpitani am și discutat, la ei sunt niște criterii stricte. La șalupă, la catamaran, era cu totul altceva, dar la bac un căpitan nu are voie să conducă mai mult de 14 zile pe lună. Paza trebuie asigurată de către personalul tehnic, în speță marinarul. Nu ai voie să dai utilajul în supravegherea unei firme de pază. Agenția Navală îți poate da o amendă ce se apropie de bugetul alocat de CJ. Sunt niște probleme, dar bacul poate fi făcut rentabil, în condițiile în care trebuie să-i faci modificări. Să poți organiza plimbări pe Dunăre, un simpozion cu plimbare pe Dunăre – asta denotă modificare în structura tehnică a bacului. Dar pentru asta, trebuie să faci un proiect, să-l avizeze constructorul și Agenția Navală, deci e o problemă de durată. Doar în condițiile astea va putea funcționa ca să-și scoată cheltuielile, nu discutăm de profit”.

 

Novăcescu se va hotărî dacă preia conducerea CARAȘ SERV abia după ce va avea o discuție cu liderii celor două tabere politice din CJ. Și dacă i se va garanta că injecția de capital de pornire nu se rezumă la suma de 500.000 de lei, propusă de Crina în ședința CJ.

 

„Va trebui să port o discuție inclusiv cu președintele CJ, fiindcă va fi nevoie de susținere cu bani suplimentari pentru modificarea structurală de care spuneam. Acum Consiliul Județean trebuie să înființeze firma, urmând ca, dacă ne înțelegem în condițiile astea, să fie sustenabil, și nu de pe o zi pe alta. Eu nu am intenția de a rezolva bacul doar pentru anul electoral. Dar nimeni nu-i Mafalda să rezolve totul peste noapte. Nu vreau să mă bag în horă, iar când voi avea nevoie de modificările astea, să nu primesc sprijinul Consiliului Județean. Trebuie să mă pun la masă cu domnii Dunca și Crina, să purtăm o discuție. Eu nu îmi asum fără să am garanția unui sprijin din partea Consiliului Județean, reprezentat de domnul președinte Dunca și de cele două părți, puterea și opoziția, care văd că se modifică de la o zi la alta. Eu port respect ambelor părți, dar dacă e să o facem, vreau să facem o treabă sustenabilă, nu doar pe moment, electoral. Altfel, nu intru în asemenea jocuri!”, ne-a mai declarat Toni Novăcescu.

 

În concluzie, bacul de la Moldova Nouă nu va mai trece Dunărea dacă Consiliul Județean nu va pompa în el alți și alți bani. Bani pe care societatea CARAȘ SERV și i-ar fi putut produce dacă ar fi fost înființată așa cum vroia Dunca. S-a mers pe mâna lui Crina, iar ce va urma nu știe nimeni. Singurul care a anticipat situația de azi este președintele CJ: „Doar serviciile de ancorare, conservare și pază costă 41.000 lei/lună. Banii vor fi plătiți din bugetul județului, bacul va sta pe loc, iar băieții deștepți vor face burta mare. Toate astea în timp ce Crina ne va ține alte prelegeri, cocoțat pe scaunul de consilier județean”.

 

Explicație foto: Bacul Baziaș 4, în perioada în care s-a aflat în custodia Aquacaraș, societate căreia Romeo Dunca îi mulțumește public pentru că, „prin efortul susținut, prin profesionalism și implicarea financiară, a făcut cele 10.000 de treceri de pasageri care ne-au salvat de la restituirea banilor europeni. Au pus la punct bacul, l-au operat și îngrijit și îl vor preda în data de 15 august reprezentanților PSD”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite