Premiul „Ion Chichere”, câștigat de o poetă din Timișoara

Articol de
Marian Apostol

 

În urma finalizării procesului de jurizare a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, organizat de Lions Club Reşiţa Montană și Societatea Artistică „Pro Banatul de Munte”, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Cenaclului Literar „Semenicul”, s-au stabilit câștigătorii ediției a VIII-a, 2023.

 

La această ediție au fost primite, exclusiv pe email, un număr de 95 grupaje de poezie. În urma celor două etape de evaluare, juriul a selectat 10 grupaje, respectiv 10 autori, din rândul cărora s-au stabilit următorii câștigători:

  • Premiul I – Premiul „Ion Chichere”, în valoare de 1000 lei – Amina Rusu, Timișoara;
  • Premiul II, în valoare de 800 lei – Răzvan Fugaciu, localitatea Mihalț, județul Alba;
  • Premiul III, în valoare de 600 lei – Vasi Prode, Sibiu.

 

Festivitatea de premiere va avea loc în prima decadă a lunii octombrie. Cu această ocazie vor fi acordate și premiile revistei „Reșița Literară” pentru cele mai importante apariții editoriale din anul 2023, ce aparțin unor scriitori reșițeni.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansat un volum ce cuprinde  cele zece grupaje de poeme calificate pentru selecția finală a concursului „Ion Chichere”.

Pentru premianții și invitații prezenți la spectacolul de muzică și poezie, organizat cu ocazia festivității de premiere, se asigură decontarea cheltuielilor de transport și o noapte de cazare.

 

Componenţa juriului la Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere” este formată din membri ai Cenaclului Semenicul, respectiv: Gheorghe Jurma, Cristian Bistriceanu, Constantin Rupa, Costel Stancu, Iacob Roman. Coordonatori concurs: Costel Stancu – din partea Clubului Lions Reșița Montană, Marian Apostol – din partea Societății Artistice Pro Banatul de Munte

 

Traversat de o pasăre

 

Orice femeie în negru este mama mea
Iar eu sunt mortul ei drag
Orice cruce de tânăr este crucea mea
Iar eu sunt pământul ei drag

Am murit foarte greu
Despărțindu-mă de sinea mea
Partea ascunsă hohotea de lumină
Cea văzută se întuneca

O pasăre albă m-a traversat
Ca o cruce plutea
Eu semănam cu zborul ei
Ea semăna cu moartea mea

 

Ion Chichere

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite