Incendiul a fost semnalat la miezul nopții, la fața locului fiind mobilizate forțe impresionante de intervenție, din Caraș-Severin și Timiș. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Alarma a fost dată la miezul nopții, la fabrica de mobilă din Bocșa cuprinsă de flăcări deplasându-se pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, cu șase echipaje de stingere, o autoscară, două autospeciale de primă intervenție și comandă, unul de prim ajutor, precum și grupa operativă a Inspectoratului, și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa. De asemenea, au intervenit în sprijin și pompierii din Timiș, cu o autospecială de stingere și o cisternă de 30.000 de litri.
„La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent, cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată, la mai multe focare, cu dezvoltare și propagare rapidă, pe mai multe direcții, pe o suprafață de peste 2000 mp. Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate și de vântul puternic, s-au propagat la trei hale situate în apropierea focarului, precum și la un uscător”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, Iulia Rusan.
Incendiul nu a fost lichidat nici după opt ore de la producerea lui. „Acțiunea de stingere este îngreunată de materialele combustibile depozitate, ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări mari de fum. Pompierii acționează în continuare și la această oră pentru stingerea incendiului, căutarea și lichidarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative”, a precizat Iulia Rusan. Din fericire, nu au existat victime.
UPDATE – ora 13.45
Incendiul a fost lichidat la ora 13.20. „Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un tablou de comandă cu defecțiuni”, transmit reprezentanții ISU Semenic.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)