Peste 130 de magazine și benzinării din Caraș-Severin au fost verificate, în ultima lună, de comisarii Gărzii de Mediu cu privire la modul în care este implementat sistemul de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje.
Comisariatul Județean Caraș-Severin al Gărzii de Mediu tocmai a încheiat o amplă acțiune de control privind implementarea de către comercianți a sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri. În perioada 5 iulie – 5 august au fost efectuate 132 de controale la diverse tipuri de comercianți, de la hypermarketuri și supermarketuri, la magazine de cartier și stații de alimentare cu carburanți.
Verificările efectuate de comisarii Gărzii de Mediu au scos la iveală o serie de probleme în implementarea SGR: număr insuficient de puncte de returnare a ambalajelor; lipsa punctelor de returnare și a spațiilor de stocare la magazinele de cartier și în cele din zonele rurale și de cartier; întârzieri în ridicarea ambalajelor de către RETURO Sistem Garanție Returnare, care generează blocaje; neimplicarea autorităților locale în crearea punctelor de colectare pentru magazinele cu suprafață sub 200 de metri pătrați.
„În urma controalelor au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale: 15 avertismente și cinci amenzi, totalizând 24.000 lei. Aceste sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 1074/2021 republicată, incluzând neutilizarea programului informatic pus la dispoziție de administratorul SGR și neraportarea ambalajelor și garanțiilor aferente”, informează reprezentanții Gărzii de Mediu Caraș-Severin.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)