Steaua București și CSM Reșița au încheiat la egalitate, 2-2 (2-1), astăzi, în etapa a III-a din Liga 2 la fotbal. Un meci spectaculos, în care rossonerii au tras de trei ori în barele porții steliste.
După două victorii și un egal în meciurile oficiale din acest sezon, CSM Reșița a făcut cel mai bun joc ofensiv în cea de-a patra partidă, astăzi, pe terenul Stelei. Rossonerii au atacat încă din start, și-au creat ocazii mari de gol, dar nu au reușit să înscrie decât de două ori, insuficient pentru a obține victoria. Punctul slab al echipei a fost apărarea, depășită adeseori pe centrările din faze fixe ale formației lui Daniel Oprița, care a reușit să speculeze astfel tot de două ori stângăciile defensivei reșițene la duelurile aeriene. Defensivă în care antrenorul Flavius Stoican nu a putut titulariza pe niciunul dintre frații Silva, Elton și Erico, nerefăcuți complet după accidentările suferite.
Pe fondul unui joc ofensiv, în viteză, rossonerii puteau deschide scorul la dubla ocazie din min. 9: șut Cioiu de la 22 de metri în transversală, mingea revine în teren, iar Burlacu, cu capul, o trimite și el în bară! Și Isac este foarte aproape de 0-1 (șut peste de la marginea careului), pentru ca apoi gazdele să-și creeze două mari ocazii pe contraatac, ratate de Nedelea și Adi Popa (apără Goga). La primul corner, însă, balonul cade pe linia de 6 metri, preluare Răsdan de lângă Burlacu și șut fără speranțe pentru portarul Reșiței: 1-0 (min. 15). Dar reșițenii reiau jocul ofensiv și egalează repede (min. 22) prin Florian Haită, care preia mingea la 35 de metri, trece de doi adversari și trimite plasat, pe jos, imparabil, de la marginea careului.
1-1, și tot oaspeții în atac, iar ocaziile de 1-2 nu lipsesc: corner, centrare Haită, cap Dudea, scoate de sub bară portarul Munteanu; Burlacu este apoi și el aproape de gol, dar trimite puțin pe lângă poartă de la 20 de metri. Cei care preiau însă conducerea sunt iarăși steliștii, și tot la o fază fixă. Lovitură liberă, centrare, Sierra se înalță dintre Dudea și Rimovecz, trimite în fața porții, iar Kereki împinge balonul în plasă: 2-1. Dar se putea intra la cabine cu 2-2, însă balonul expediat de Isac de la 20 de metri direct spre vinclu lovește încheietura barelor. A treia bară în 45 de minute!
CITEȘTE ȘI: CSM Reșița și-a aflat adversarul din play-off-ul Cupei României
Flavius Stoican face două schimbări inspirate: îi introduce după pauză pe Samake și Tucaliuc, iar cei doi produc faza golului egalizator. După o ratare a lui Rimovecz (cap pe lângă din 6 metri, la un corner), Tucaliuc ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde frontal și îl găsește cu o pasă precisă lansat spre poartă pe Moussa Samake, care șutează printre picioarele portarului stelist. 2-2 în min. 65, scor care avea să rămână pe tabelă până la final, deși ambele formații puteau marca decisiv în ultimele minute. Goga salvează în fața lui Chipirliu (după o greșeală a lui Rimovecz). Chera pătrunde în careu, trimite la colțul lung, dar Munteanu atinge balonul care se duce pe lângă bară. Arbitrul nu acordă corner, iar pe faza de atac a gazdelor, bucureștenii obțin o lovitură de colț – centrare, cap (slab) Heras și apără din nou Goga.
O mențiune specială și pentru Elton da Silva, care, deși nerefăcut complet, a acceptat să intre în teren în ultimele minute, atunci când mingea era aruncată la disperare în careul rossonerilor. Stoican i-a dat 10 minute brazilianului, care le-a jucat de nota 10.

Pentru CSM Reșița, susținută în Ghencea de un grup de 30-40 de suporteri rossoneri, au jucat: Goga – Dolghi, Dudea, Rimovecz – Negru, Isac (72, Fărăgău), Cioiu (80, Elton), Fota (80, Chera) – Haită, Lascu (46, Samake), Burlacu (59, Tucaliuc). Steaua București: Munteanu – Drăghici, Vîrtej, Kereki, Nedelea – D. Matei (33, Chipirliu), Iglesias (70, Ad. Ilie), Sierra – Păcuraru (70, Raicu), Ad. Popa (62, Nacho Heras), Răsdan.
După trei etape, CSM Reșița se află pe locul 5 cu 5 puncte, golaveraj 5-3, iar Steaua – pe locul 7, tot cu 5 puncte, golaveraj 3-2. În fruntea clasamentului sunt FK Miercurea Ciuc (9 puncte), CSM Slatina (7), Metaloglobus și FCU Craiova (6). Corvinul Hunedoara, însă, nu a jucat nici o partidă. Sâmbătă, 24 august, de la ora 11.00, CSM Reșița joacă în Valea Domanului cu CSM Focșani (3 puncte).
Sursă foto: FB Marcel Gușcă









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)