Teatrul de Vest Reșița lansează un atelier gratuit de scriere creativă și dramatică dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, care se va desfășura în perioada 14 septembrie – 6 octombrie 2024. Atelierul face parte din proiectul „Scriem (despre) teatru“, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), și este destinat elevilor de școală gimnazială și liceu.
Atelierele vor fi conduse de Mihaela Michailov, dramaturgă cunoscută și critic de artele spectacolului, care este și coordonatoarea Masteratului de Scriere Dramatică din cadrul UNATC „I.L. Caragiale“ din București. Cu o vastă experiență în domeniu, Michailov a scris peste 25 de piese ce abordează teme importante, precum sistemul de educație, bullyingul, condiția copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și provocările adolescenților cu diverse deficiențe.
Proiectul „Scriem (despre) teatru“ urmărește să apropie tinerii de arta teatrală, cu un accent deosebit pe dramaturgie, critica de specialitate și publicistica de teatru. Scopul inițiativei este de a forma un grup de „ambasadori“ ai artelor spectacolului și posibili viitori profesioniști în acest domeniu, contribuind astfel la creșterea consumului cultural și la o receptare mai educată a actului artistic.
Atelierul de scriere, intitulat „Scrie-te din ce vezi!“, îi va ajuta pe participanți să privească realitatea înconjurătoare dintr-o nouă perspectivă și să transforme experiențele personale în material creativ. Adolescenții vor fi încurajați să exploreze emoțiile, momentele de singurătate sau de apartenență la un grup, și să le transpună în monoloage, dialoguri, poeme, cântece sau narațiuni fluide.
Înscrierile pentru acest atelier sunt deschise până pe 12 septembrie 2024, iar cei interesați sunt invitați să completeze formularul de înscriere disponibil la acest link. Locurile sunt limitate, iar selecția participanților se va face în ordinea înscrierii. Pentru mai multe informații, cei interesați pot contacta organizatorii la adresa de email vestuldramatic@gmail.com.
Proiectul este implementat de Teatrul de Vest Reșița în colaborare cu mai mulți parteneri din domeniul cultural și educațional, printre care se numără Radio România Reșița, Primăria Reșița, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu“ Petroșani, Teatrul de Artă Deva, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin“ Timișoara, Asociația NoSheep, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Primăvara“ Reșița și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)