Un cărășean aflat în arest la domiciliu s-a ales cu încă un dosar penal deoarece nu a respectat regulile impuse de această măsură dispusă de instanță.
Polițiștii din Oțelu Roșu s-au sesizat din oficiu, la acest sfârșit de săptămână, cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, față de care fusese dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 60 de zile, ar fi părăsit pentru scurt timp imobilul unde executa măsura preventivă, revenind ulterior în locuință. „În acest caz a fost anunțat procurorul de serviciu, a fost întocmită sesizare motivată către instanța care a dispus măsura și a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de evadare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Reprezentanții IPJ reamintesc faptul că măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta. „În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, precizează aceștia.
De asemenea, și în cazul controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații, iar în caz de încălcare cu rea-credință a acestora, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau preventiv. „Într-o situație de acest gen a fost, recent, un bărbat din Caransebeș. Aflat sub control judiciar, acesta nu a respectat obligația de a se prezenta la poliție, conform programului de supraveghere, drept urmare a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat Alina Boeru.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)