Romeo Dunca, două demisii înainte de a se înscrie în Forța Dreptei și a-și depune candidatura pentru Parlament!

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Forța Dreptei Caraș-Severin și-a depus astăzi listele de candidați de la alegerile parlamentare. În fruntea listei pentru Camera Deputaților se află Romeo Dunca, liberalul care și-a semnat azi două demisii, iar la Senat – Hadrian Popescu.

 

Romeo Dunca a demisionat nu doar din PNL, înainte de a semna adeziunea la Forța Dreptei, ci și din funcția de președinte al Consiliului Județean. Ar mai fi putut rămâne câteva zile în această funcție, până la expirarea mandatului, dar a considerat că așa trebuie să facă orice politician ales în legislativul județean din partea unui partid odată ce părăsește acea formațiune politică.

 

„Am demisionat și din PNL și din conducerea Consiliului Județean, iar în urmă cu câteva minute am semnat adeziunea la Forța Dreptei. Candidez pentru a îndeplini dorințele celor care m-au votat. Principala mea grijă este să pot într-un fel să-mi găsesc utilitatea atâta timp cât atâția oameni (peste 47.000, n.r.) au fost de partea mea și m-au votat la alegerile locale. Dacă numărul votanților de la alegerile locale era mic, cu siguranță m-aș fi dus acasă. Așa, însă, consider că am o obligație, și sigur că, dacă am fost lăsat în gară de conducerea PNL, pentru că ăsta-i adevărul, m-au lăsat ai mei în gară, a trebuit să găsesc varianta pentru a putea fi de folos celor care cred în mine. Este un regret pentru mine că a trebuit să părăsesc listele Partidului Național Liberal. Dar am venit tot între liberali, între liberalii care aș putea zice eu astăzi că sunt mai liberali decât mulți liberali care au rămas în PNL, deoarece știu, și cei care au rămas aici știu, că ori ești liberal, ori ești socialist, nu merge! ”, a declarat Romeo Dunca după depunerea listelor Forța Dreptei la Biroul Electoral Județean.

 

„Am depus astăzi listele Forța Dreptei – după cum vedeți, nu avem candidați impuși de la București (cum se întâmplă la PSD și PNL, detalii AICI, n.r.), pe principiul «Votezi și nu-i mai vezi prin Caraș-Severin». Le-am depus în ultima zi și ne gândim că cei din urmă vom fi cei dintâi”, a spus Hadrian Popescu, președintele Forța Dreptei Caraș-Severin, care face echipă cu Romeo Dunca în fruntea celor două liste: Popescu – la Senat, Dunca – la Camera Deputaților.

 

 

Întrebat de jurnaliști dacă va face treabă bună în Parlament, Romeo Dunca a răspuns: „Vom face treabă bună… cu o singură condiție: să avem suficiente voturi ca să contăm. Degeaba sunt mulți care spun da, mergem și votăm cu Forța Dreptei, trebuie să se și întâmple acest lucru. Reprezentăm o variantă pentru cei nemulțumiți, din indiferent ce motive și de la indiferent ce partide. Eu sunt în slujba cetățenilor care mă votează, și dacă aici își pun ei energia și speranțele, atunci îi rog să iasă la vot și să voteze Forța Dreptei”. Iar Hadrian Popescu l-a completat: „Ne bazăm cel mai mult pe membrii și simpatizanții PNL, noi provenind de acolo și, după cum se știe, ne-am desprins din cauza alianței păcătoase cu PSD – Ludovic Orban a fost înlăturat din PNL tocmai pentru că s-a opus acelei alianțe, iar Romeo Dunca a fost înlăturat din PNL tocmai pentru că în ultimii patru ani a luptat în tranșee împotriva acestui partid toxic care a rămas PSD-ul, a acestui partid incapabil de reformă”.

 

Candidații Forța Dreptei la alegerile parlamentare

Senat:

  1. Hadrian-Constantin Popescu
  2. Alona Popov
  3. Manuela-Ionela Anton
  4. Mihai-Martin Muselin

Camera Deputaților:

  1. Romeo-Dan Dunca
  2. Sebastian-Aniel Chiriacescu
  3. Andreea-Diana Apetrei
  4. Ervin-Georgian Dumitraș
  5. Laura Radu
  6. Daniel Meza
  7. Adrian Vlad

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite