Doi șoferi din Turcia și Polonia și-au pierdut viața, în această seară, pe Drumul Național 6, după ce tirurile pe care le conduceau au intrat în coliziune. Accidentul în care au fost implicate cele două ansambluri de vehicule a avut loc pe raza județului Caraș-Severin, între localitățile Armeniș și Sadova Veche.
Poliția Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 6, între Armeniș și Sadova Veche, în care au fost implicate două ansambluri de vehicule, înmatriculate în Turcia și Polonia. Echipajele de poliție ajunse la fața locului au constatat că unul dintre tiruri era răsturnat pe o parte, iar conducătorul auto al celui de-al doilea era încarcerat. În urma accidentului, a rezultat decesul ambilor conducători auto.
Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta. La această oră, traficul este restricţionat pe ambele sensuri de mers.

Sursă foto: ISU Semenic









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)