Operaţiunea „Alcool și droguri” pe şoselele din Caraş-Severin

Articol de
Marian Averescu

 

Polițiștii rutieri cărășeni desfășoară, săptămâna aceasta, acțiunea coordonată la nivel național „Alcohol&Drugs”/„Alcool și droguri”, pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

 

Organizată în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), acţiunea ce vizează reducerea riscului rutier pe drumurile publice din Caraş-Severin și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor se desfăşoară începând de astăzi, 16 iunie, până duminică, 22 iunie.

 

„Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii acționează cu mijloacele tehnice din dotare și folosesc în cadrul acțiunilor aparate etilotest și etilometru, precum și aparate drugtest. Vineri, 20 iunie, va fi organizată operațiunea Alcohol&Drugs Marathon, în cadrul căreia polițiștii rutieri vor desfășura, timp de 24 de ore, preponderent acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, Simona Harbuzaru.

 

Potrivit statisticilor întocmite de IPJ Caraş-Severin, de la începutul acestui an, pe drumurile publice din judeţ s-au produs 126 de accidente rutiere, dintre care 21 au fost accidente grave, soldate cu nouă persoane decedate și alte 20 rănite grav. Din totalul accidentelor, trei s-au produs pe fondul consumului de alcool sau al consumului de substanțe psihoactive, soldate cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea uşoară a altor trei. În aceeaşi perioadă, 56 de persoane au fost depistate conducând autovehicule pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influența alcoolului, având concentrații de alcool peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Referitor la numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, de la începutul anului au fost constatate 49 de infracțiuni. Celor 105 conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale.

 

„Consumul de alcool sau droguri conduce, printre altele, la scăderea funcțiilor vizuale, la scăderea atenției distributive, limitează capacitatea de a urmări obiecte în mișcare și conduce la reacții întârziate în situații limită în trafic. Riscul de implicare în accidente rutiere crește substanțial în momentul în care conducătorul auto se confruntă cu capacitate de concentrare și procesare a informațiilor reduse, precum și cu dificultăți în a controla vehiculul, toate acestea fiind consecințe ale consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive”, avertizează poliţiştii.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite