Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 9 iulie, mai multe percheziții domiciliare la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, împreună cu colegi de la Investigarea Criminalității Economice, Investigații Criminale, Ordine Publică, Acțiuni Speciale și de la Poliția Orașului Bocșa, au descins, astăzi, 9 iulie, la patru adrese unde au descoperit un adevărat arsenal.
„În urma activităților au fost găsite și ridicate două arme, dintre care una letală, calibrul 22LR, iar a doua neletală supusă autorizării, 1.358 de bucăți cartușe calibrul 22LR, amortizoare confecționate artizanal, cartușe letale încărcate artizanal, peste 220 de bucăți proiectile de calibru diferit, precum și diferite componente metalice destinate confecționării amortizoarelor, ce ar fi fost deținute ilegal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Simona Harbuzaru.
Doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor au fost reținuți pentru 24 de ore. „Pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Simona Harbuzaru.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)