Duminică, 20 iulie, se va desfășura cea de-a XV-a ediție a Traversării Lacului Văliug, un eveniment dedicat pasionaților de înot în ape deschise, organizat pe Lacul Gozna.
Clubul de Înot Master Reșița 07 continuă tradiția promovării sportului și a unui stil de viață activ în mijlocul naturii, organizând și în această vară competiția, devenită tradițională, Traversarea Lacului Văliug.
Startul se va da și acum la Ponton Casa Baraj, la competiția ce va avea loc duminică, 20 iulie, de la ora 10.00, fiind așteptați circa 70 de iubitori ai înotului, care vor lua parte la una dintre cele trei curse: 200 metri (pentru copii), 400 metri și 2.000 metri.
Evenimentul promovează înotul în ape deschise și mișcarea în aer liber, într-un cadru natural spectaculos, și este posibil datorită implicării unei echipe dedicate de 30 de voluntari, informează reprezentanții Clubului de Înot Master Reșița 07, cu mențiunea că „Traversarea Lacului Văliug este mai mult decât o competiție – este o tradiție locală care aduce împreună, an de an, oameni activi, iubitori de natură, sport și comunitate.”

Sursă foto: Dorina Iana – Clubul de Înot Master Reșița 07








![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)