Rossonerii Reșiței au scăpat de-o grijă. Eliminați din Cupă de alb-violeții Politehnicii Timișoara

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Surpriză, astăzi după-amiază, în Turul 3 al Cupei României la fotbal: Politehnica Timișoara, echipă de Liga 3, a învins cu 1-0 pe CSM Reșița și s-a calificat în runda următoare.

 

La primul lor joc oficial din acest sezon, alb-violeții pregătiți de Dan Alexa au reușit să joace de la egal la egal, pe Stadionul Electrica din Timișoara, împotriva formației reșițene, care se prezenta după două victorii în meciuri de campionat.

 

Diferența pe tabela de marcaj a făcut-o un gol reușit în prima repriză de către David Popa (foto), după o fază de „Cascadorii râsului”. În minutul 20, Antonio Mico se grăbește să execute o lovitură de la mijlocul terenului și trimite balonul în atacantul polist aflat lângă el. Jucătorul Reșiței îi arată arbitrului că adversarul său nu a stat la o distanță regulamentară, dar „centralul” face semn că jocul poate continua. Până să se dumirească Mico, David Popa îi fură balonul și trimite un lob perfect, peste înaltul David Dincă, surprins și el de fază.

 

Rossonerii aveau însă suficient timp să întoarcă rezultatul, dar nu au găsit soluții în fața unei echipe bine montate de către Dan Alexa. Gazdele au avut chiar câteva ocazii uriașe de a mări diferența, intervențiile lui Dincă și imprecizia la finalizare menținând-o în meci pe CSM Reșița. Jucătorii roș-negri puteau, totuși, egala în final, dar o lovitură liberă executată sub transversală de Cioiu a fost parată spectaculos de portar, iar în prelungiri Modan nu a găsit poarta cu o lovitură de cap din 5 metri.

 

Flavius Stoican a început meciul cu Dincă, Elton, Mico, Apro, Gașpăr, Fărăgău, Sahli, Herciu, June, Negru, Manea, iar în a doua repriză i-a trimis în teren și pe Cioiu, Jerdea, Modan, Grădinaru și Dolghi, toți cinci titulari în cele două meciuri de campionat încheiate cu victorie.

 

Ca o ironie a sorții: astăzi, jucătorii lui Dan Alexa au tras de timp în ultimele zece minute la fel de jenant cum o făcuseră (în 2022) cei de la CSC Dumbrăvița împotriva rossonerilor antrenați de… Dan Alexa, când acesta pierdea cu CSM Reșița barajul de promovare în Liga 2.

 

Sursă foto: Politehnica Timișoara

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite