Aflată de ani de zile în paragină, Piața Trandafirul din Microraionul 1 al cartierului reșițean Govândari va deveni istorie. Terenul a fost concesionat de un operator economic din Reșița care a câștigat licitația derulată de primărie și, în scurt timp, întreaga zonă va fi reconfigurată.
În prima ședință ordinară a Consiliului Local Reșița din acest an, desfășurată pe 30 ianuarie, a fost aprobată scoaterea din funcțiune și casarea pentru începerea procedurii de demolare și valorificare a unui imobil-construcție, aflat în proprietatea privată a municipiului Reșița, fosta Piață Agroalimentară Trandafirul. Zilele acestea au și început lucrările de demolare, firma care a concesionat terenul urmând să reamenajeze zona.
„Este vorba despre o firmă din Reșița, Parabo, care va face acolo un magazin de proximitate și, de asemenea, va amenaja spațiul din jur și va face parcări”, a explicat primarul Ioan Popa în plenul Consiliului Local.
Aceasta a fost, de altfel, dorința reșițenilor care locuiesc în zonă, exprimată în cadrul unei dezbateri publice inițiată de edilul Ioan Popa în 2023, după ce Primăria Reșița a obținut în instanță, după ani de judecată, rezilierea contractului și evacuarea vechiului concesionar care lăsase locul în paragină.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)