A scăpat de DIICOT, dar l-a încătușat DNA! Mirel Pascu, implicat în rețeaua de colectori de șpagă din vămi

Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, în dosarul „Arad” de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinuți pentru 24 de ore şi transportați, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, alături de Cristian Ispravnic au fost reţinuţi Elisabeta Miuţescu, Mirel Pascu, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Alin Băiţan, Cristian Horgea şi Anca Stoenescu. Mirel Pascu era consilier juridic la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și, spun procurorii, se pare că se număra printre membrii rețelei de colectat șpagă. De altfel, în anul 2015 am trimis o solicitare DRDP Timișoara cu privire la un autoturism al instituției parcat în fața sediului PSD, DRDP răspunzând că, în acea zi, autoturismul a fost condus de către Mirel Pascu și că acesta a făcut o deplasare în interes de serviciu la PTF Naidăș.

Aceştia sunt puşi sub acuzare pentru fapte de corupţie, luare de mită şi trafic de influenţă. Luni, au mai fost audiaţi şi trei parlamentari PSD în acelaşi dosar – Dorel Căprar, Ioan Chisăliţă şi Florin Tripa, dar ei au plecat după audieri.

Potrivit unui comunicat al DNA procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

Procurorii au ridicat de la sediul PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, ancheta are legătură cu presupuse acte de corupţie la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde s-ar fi pretins diverse taxe şoferilor ale căror automarfare erau cântărite, iar greutatea nu ar fi fost corespunzătoare reglementărilor sau documentelor de transport. Mita dată de şoferi pentru ca angajaţii DRDP să treacă cu vederea greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport.

Mirel Pascu a fost ridicat de ofițerii anticorupție și adus la DIICOT Caraș-Severin unde a fost audiat în dosarul avizelor de port-armă eliberate ilegal, dar nu a fost reținut în acel dosar. Decizia ICCJ il lasă fără măsuri privative de libertate pe Mirel Pascu, dar procurorii anticorupție spun că vor contesta sentința care, însă, este executorie.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available