A tunat și i-a adunat

De la cine așteaptă românii salvarea?

În România ultimelor decenii, politica pare un carusel care se învârte fără oprire, dar cu aceiași oameni în scaune. Foști PSD-iști, securiști cu reflexe vechi și „speciali” crescuți în laboratoarele sistemului se regăsesc, periodic, în primele rânduri ale unei noi formațiuni care promite schimbarea. De fiecare dată când apare ceva „nou”, pare că a tunat și i-a adunat pe toți cei care știu prea bine cum funcționează puterea și cum poate fi ea folosită.

Românii, obosiți de promisiuni, caută un colac de salvare. Vor altceva. Vor o ruptură reală, o speranță, un început curat. Numai că în fața lor ajung, de multe ori, aceiași oameni care au rătăcit țara în ultimii treizeci de ani, doar cu haine schimbate și discurs recondiționat. Și apare întrebarea dureroasă: de la cine așteptăm, de fapt, salvarea?

Când vechiul se îmbracă în nou

Sistemul are o abilitate extraordinară: nu moare, ci se reinventează. Nu dispare, ci se ascunde sub alte sigle. Nu pleacă, ci se reconfigurează.
De aceea, la fiecare ciclu electoral, vedem aceeași coregrafie: figuri vechi care sar în barca „noului val”, securiști care își periază imaginea, „speciali” care devin, brusc, apărători ai poporului.

Românii știu asta. O simt. Dar sunt atât de dezamăgiți de jocul partidelor mari, încât sunt dispuși să spere că poate, de data asta, „altfelul” chiar o să fie altfel.
Și tocmai aici intervine tragedia: dorim schimbarea, dar primim reciclatul.

De ce prinde această regrupare?

Pentru că societatea e obosită.
Pentru că oamenii vor să creadă în ceva nou, în ciuda tuturor dovezilor din trecut.
Pentru că propaganda e bine unsă.
Pentru că oportuniștii sunt rapizi, disciplinați și eficienți când simt mirosul de putere.

Și mai ales: pentru că mulți români nu văd alternative reale. Între dezamăgire și naivitate, aleg să se agațe de orice le promite ruperea de trecut. Dar trecutul nu dispare — se mută doar în alt birou.

O întrebare simplă și tăioasă: cine ne mai poate salva?

Nu cei reciclați.
Nu cei care și-au schimbat partidul de mai multe ori decât și-au schimbat telefonul.
Nu cei care au prosperat în sistem și acum pretind că îl vor dărâma.

Salvarea nu vine de la cei adunați de tunet, ci de la oamenii care n-au făcut niciodată parte din furtună.
De la cei care nu-și schimbă principiile în funcție de direcția vântului.
De la cei care încă mai cred în responsabilitate, nu în oportunism.

România nu duce lipsă de lideri, ci duce lipsă de filtre.
Până nu învățăm să filtrăm zgomotul, să recunoaștem impostura și să respingem reciclarea eternă a acelorași personaje, vom continua să fim surprinși de fenomenul: a tunat și i-a adunat.

Pentru că adevărata schimbare va veni doar atunci când societatea va înțelege mecanismul rebranduirii politice și va  refuză să mai fie atrasă de strălucirea falsă a „nou-lui” fabricat din materiale vechi.