Absenteism şi tentative de fraudă la cea de-a doua probă a examenului național de Bacalaureat 2021 – sesiunea de toamnă

 

448 de absolvenţi de liceu au fost aşteptaţi astăzi în cele trei centre de examen din Caraş-Severin pentru a susţine proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2021.

 

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Caraş-Severin, la proba a doua a examenului naţional de Bacalaureat – sesiunea de toamnă, la disciplinele matematică și istorie, au fost prezenți 361 de elevi, din 448 de elevi înscriși pentru această probă. „87 de elevi nu s-au prezentat la examen și patru elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Conform metodologiei, nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, cu interdicția de participare la examen pentru următoarele două sesiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, Ion Chiosa.

 

Proba la alegere a profilului va avea loc mâine, 18 august, iar pe 19 august, va avea loc ultima probă scrisă, la limba maternă. Primele rezultate vor fi afișate marți, 31 august, până în ora 12.00. „În conformitate cu prevederile Regulamentului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, marți, 31 august, în intervalul orar 12.00-18.00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun sau transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora”, au precizat Ion Chiosa.

 

Rezultatele finale vor fi anunțate vineri, 3 septembrie.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite