Accident cu cinci victime, toate de cetățenie bulgară, pe centura municipiului Caransebeș. O persoană a decedat [FOTO]

 

Un grav accident rutier în care au fost implicate un microbuz și un TIR, ambele înmatriculate în Bulgaria, a avut loc în această dimineață pe Drumul Național 6 – varianta ocolitoare a municipiului Caransebeș.

 

Accidentul a avut loc în jurul orei 08.00. Potrivit primelor informații oferite de polițiștii care fac cercetarea la fața locului, microbuzul cu capacitatea 8+1, în care se aflau șapte pasageri, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. Ambele autovehicule circulau din direcția Caransebeș spre Lugoj.

 

„În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei dreapta față din autoturismul cu capacitatea 8+1 și rănirea altor patru pasageri din același autoturism, toți cetățeni bulgari, care au fost transportați la spital”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Pentru extragerea persoanei decedate a fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic”. La locul accidentului au mai intervenit echipaje SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean.

 

Cei doi conducători auto, ambii cetățeni bulgari, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a pterecut accidentul.

 

Din cauza accidentului, traficul pe centura municipiului Caransebeș se  desfășoară îngreunat, pe jumătate de cale, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri.

 

 

Sursa foto: ISU „Semenic”, DRDP Timișoara

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available