Accident cu două victime, pe drumul dintre Caransebeș și Reșița. UPDATE: Ambele persoane au decedat

 

În urmă cu puțin timp s-a produs un grav accident rutier pe DN 58 la ieșirea din Caransebeș spre Reșița. Acesta s-a soldat cu două victime, intrate în stop cardio-respirator.

 

În accident au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje de poliție.

 

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, în cele două autoturisme implicate în accident se aflau patru persoane, dintre care o victimă a rămas încarcerată. „Victima a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii și predată echipajului medical in stop cardio-respirator. De asemenea, cea de-a doua victimă se află in stop cardio-respirator. Pentru ambele victime se aplică manevre de resuscitare. Celelalte două persoane implicate în accident s-au autoevacuat.”, informează reprezentanții ISU Semenic.

 

UPDATE – ora 17.07

 

Din păcate, ambele victime ale accidentului au decedat. „Cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.”, transmite ISU Semenic.

 

Între timp, am primit precizări despre accident și de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin:

 

„În această după-amiază, la ora 15.05, în cartierul Valea Cenchii din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane.

Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, la intersecția cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani și a pasagerei dreapta față, de 76 de ani.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available