Accident teribil la Caransebeș. Un autoturism a fost lovit de tren

Articol de
Adina Rusescu

 

O femeie și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren.

 

Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09.30, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Episcop Miron Cristea din municipiul Caransebeș. „Un autoturism condus de o femeie de 59 de ani a fost acroșat de o garnitură de tren. În urma impactului, femeia de 59 de ani aflată la volanul autoturismului a fost proiectată în afara acestuia și a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru. Aceasta a precizat că mecanicul locomotivei a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind 0.

 

La locul accidentului intervine Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu spumă și o autospecială SMURD B. De asemenea, sunt prezente și două ambulanțe de la Serviciul Județean. „Pompierii au verificat vagoanele trenului, nici un călător nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, Romulus Bojinescu.

 

Polițiștii urmează sa stabilească, în urma cercetării la fața locului, împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

 

 

Sursă foto: ISU Semenic

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite