Adrian Torma și Matei Lupu, „nume cheie” într-un dosar DNA cu trafic de influență

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Boja Iancovici, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi lăudat unui om de afaceri că are influență la funcționari din primăriile Moldova Nouă, Gârnic și Sichevița și că i-ar putea obține acestuia o concesiune de pășune. Concesiune pentru care cerea 250.000 de euro, din care 25.000 de euro îi cerea în avans, înainte de demararea discuțiilor.

„În perioada 2017-2018, inculpatul ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma totală de 321.000 euro pentru: a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra funcționarilor din cadrul a trei primării de pe raza județului Caraș-Severin și a-i determina pe aceștia să-i concesioneze martorului suprafața totală de 12.000 ha pășune, dar și pentru a interveni pe lângă primarul și consilierii locali ai uneia din cele trei localități și a-i determina pe aceștia să aprobe concesionarea unor exploatări de granit, caolin și apă plată, în favoarea aceleiași persoane”, explică procurorii anticorupție într-un buletin de presă.

Iancovici se lăuda omului de afaceri, denunțător în cauză, că îl „rezolvă” de 500 de hectare de pășune la Moldova Nouă, 400 ha la Gârnic și 300 ha la Sichevița. Acesta a mai cerut câte 100 de euro pentru funcționarii din Primărie, dar și pentru o rudă a primarului Adrian Torma care, spunea Iancovici, ar ajuta la intermedierea concesiunii, precum și 100 de euro pentru prefect, la acea dată prefect fiind Matei Lupu, pentru a se asigura că acesta nu va ataca HCL de concesiune în contencios administrativ.

La data de 1 februarie 2018, inculpatul ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la omul de afaceri suma de 120.000 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș-Severin. Iancovici a mai pretins și 21.000 de euro pentru a se aproba mai multe concesionări de resurse minerale pe raza comunei Sichevița.

Sursă foto: banatulazi.ro (arhivă)

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite