Activitate de dezmembrare a vehiculelor fără autorizație și depozitare neconformă a deșeurilor rezultate sunt principalele nereguli constatate de comisarii Gărzii de Mediu la un operator economic din Caraș-Severin.
În urma unui control efectuat de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu la un operator economic din județul Caraș-Severin, autorizat pentru activități de reparații auto, au fost constatate nereguli semnificative în gestionarea deșeurilor și în respectarea normelor de protecție a mediului.
„Activitatea de dezmembrare a vehiculelor se desfășura fără autorizația necesară, iar deșeurile rezultate erau depozitate necorespunzător, direct pe sol, atât în incinta autorizată, cât și în afara acesteia”, transmit comisarii Gărzii de Mediu. Aceștia precizează că legislația în vigoare impune operatorilor economici obligația de a gestiona corect deșeurile, de a deține autorizațiile necesare pentru desfășurarea activităților și de a respecta normele de protecție a mediului. Nerespectarea acestor reglementări atrage aplicarea de sancțiuni severe, în cazul de față fiind aplicate amenzi în valoare de 70.000 de lei.
Sursă foto: Garda de Mediu Caraș-Severin