Controalele desfășurate în luna ianuarie de Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat s-au soldat cu aplicarea a opt sancțiuni pentru neregulile constatate în domeniul gospodăririi apelor. Cele mai mari amenzi s-au dat în Caraș-Severin.
Două amenzi de câte 15.000 de lei, alte două însumând 14.000 de lei și patru avertismente au fost aplicate de Inspecția Bazinală a Apelor în urma controalelor efectuate luna trecută.
Sancțiunile cele mai mari usturătoare au vizat persoane fizice din Caraș-Severin, „nu persoane juridice sau autorități locale”, ne-au declarat reprezentanții ABA Banat, și au fost aplicate pentru „executarea și amplasarea unui ponton fix (foto) în albia minoră a fluviului Dunărea, în localitatea Moldova Nouă, fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor” și „depunerea de material de umplutură în albia minoră a fluviului Dunărea, în localitatea Coronini, fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor”.
Cele două amenzi însumând 14.000 de lei s-au dat în județul Timiș, pentru trecerea cu animale pe digul de apărare al cursului de apă Dicșani, în localitatea Sinersig. Avertismentele au avut în vedere nereguli precum evacuarea apei uzate, neasigurarea salubrizării malurilor cursurilor de apă și punerea în funcțiune a lucrărilor ce au legătură cu apele, fără a deține acte de reglementare conform legislației de gospodărire a apelor.
Conform Legii apelor nr. 107/1996 actualizată, care reglementează utilizarea și protecția resurselor de apă, precum și gestionarea riscurilor de inundații, activitățile de utilizare a apelor și orice lucrări ce afectează albiile și malurile cursurilor de apă trebuie să fie autorizate și reglementate de ABA Banat pentru a preveni riscurile ecologice și pentru a proteja infrastructura de apărare.
„Persoanele care încalcă dispozițiile legale referitoare la protecția apelor pot fi sancționate cu amenzi și avertismente, astfel cum este prevăzut în normele legale specifice. Aceste sancțiuni vizează prevenirea degradării calității apelor și protejarea ecosistemelor acvatice. ABA Banat îndeamnă cetățenii și societățile comerciale să respecte reglementările privind gospodărirea apelor și să colaboreze pentru protejarea resurselor naturale.”, transmite Compartimentul de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Banat.