Drumul neterminat nu poate duce la Cotroceni
O regulă de bun-simț ar trebui să fie reper în viața publică: înainte de a aspira la mai mult, trebuie să duci la capăt ceea ce ți s-a încredințat. Să onorezi încrederea primită, să construiești ceva vizibil și durabil, iar abia apoi să ceri un nou mandat, o nouă funcție, o nouă șansă. Din păcate, această regulă pare complet ignorată de Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei și, mai nou, candidat la președinția României.
Nu e o noutate că românii sunt dezamăgiți de partide. Iar când sistemul ajunge să provoace dezgust, orice figură care pare detașată de el are șansa să devină purtătoare de speranță. Așa a apărut și s-a consolidat „mitul Nicușor Dan”: omul curat, olimpicul, matematicianul cu studii doctorale la Université Sorbonne Paris Nord, cel care spune că vine din afara sistemului — deși i-a învățat atât de bine mecanismele încât lasă impresia că vine chiar din interiorul lui.
Abia ajuns în al doilea mandat la Primăria Capitalei, Nicușor Dan pare să fi uitat cuvintele rostite nu demult, când cerea încrederea bucureștenilor pentru a duce la capăt proiectele începute. Spunea atunci că merită continuitate, că, în ciuda unui prim mandat fără realizări spectaculoase, a înțeles cum funcționează administrația și va putea, în sfârșit, să livreze rezultate. Cetățenii au ales să-i acorde această șansă. Dar, la doar câteva luni distanță, promisiunile se estompează, încrederea este tratată cu superficialitate, iar prioritățile se schimbă. Bucureștiul rămâne un oraș în care termoficarea dă rateuri, traficul sufocă, spațiul public se degradează, iar marile proiecte bat pasul pe loc. În loc să lupte pe baricadele Capitalei pentru a-și respecta promisiunea de a construi o administrație eficientă, Nicușor Dan visează acum la cea mai înaltă funcție în stat — ca și cum barca de care era responsabil s-ar conduce singură și ar putea fi părăsită pentru un vapor mai mare, mai sigur, mai măreț.
Toate acestea îmi demonstrează că este un om slab, ce răspunde unor ordine pe care nu le poate ignora. Altfel, de unde această grabă? Cine îl împinge din umbră în cursa pentru Cotroceni? Și, mai ales, de ce? Sunt întrebări la care merită să reflectăm, mai ales când vedem cum a fost înlăturată, printr-un scandal bine orchestrat, o contracandidată ce i-ar fi putut anula orice șansă de a prinde turul II.
Printre candidați mai sunt și alți indivizi cu același profil. Aceștia apar din zgura unor repetate eșecuri în misiunile publice anterioare. Cu mult tupeu cer încrederea românilor, în condițiile în care niciodată nu au dovedit că o merită. Își plimbă scheletele politice dintr-o ideologie în alta, dintr-un partid în altul, dintr-o filozofie politică în alta, până reușesc să pună stăpânire pe viețile noastre. Este momentul în care încep să ne privească sfidător, acuzându-ne pentru prostia de a fi crezut în promisiunile lor de campanie electorală. Un exemplu clar în acest sens ar fi Victor Ponta, care, după eșecurile repetate în misiunile sale politice și administrative, cu o imagine compromisă, reușește totuși să revină în centrul atenției cu discursuri și atitudini imposibil de asumat pentru un om onorabil.
Revenind la Nicușor Dan, vreau sa atrag atenția că cei care îl prezintă drept o alternativă „gingașă” și „neprihănită” la clasa politică tradițională ignoră modul în care acesta a știut să-și asigure susținerea partidelor, în culise, în timp ce, în public, le înfiera. Omul care se proclamă „antisistem” pare, de fapt, foarte priceput în a negocia din interiorul lui.
Personal, am învățat să nu mai susțin oameni care nu și-au dus până la capăt misiunea anterioară. Nu mi se pare firesc ca cineva să abandoneze o responsabilitate pentru a se angaja în alta, mai mare, mai complicată. România are nevoie de conducători care clădesc, nu de cei care schimbă decorul de fiecare dată când nu le iese socoteala.
Celor care văd în cele exprimate de mine altceva decât expresia unei nemulțumiri sincere față de modul în care ni se păcălesc așteptările — prin tot felul de marionete puse în roluri de salvatori — le spun clar: sunt pe o pistă greșită. Nu scriu din ranchiună și nici cu vreun scop politic ascuns, ci cu sentimentul că merităm mai mult, merităm lideri care nu fug de ceea ce au promis să construiască.
Iar eu cred că, atunci când nu duci un drum până la capăt, nu ești pregătit să deschizi altul.
Alegătorii au, la rândul lor, o datorie morală: să nu se mai lase seduși de aparențe, de promisiuni ambalate frumos, de figuri construite în laboratoare de imagine. România nu se poate reclădi cu oameni care nu și-au dovedit, mai întâi, puterea de a rămâne loiali angajamentelor pe care le-au făcut. Când votul se bazează pe speranțe fără fundament, sfârșește inevitabil în aceeași dezamăgire.
Iar timpul, energia și încrederea risipite nu se mai întorc.
Sursă foto: Mediafax
