Suntem prezenți și pe

Business

Apa de la robinetele cărășenilor este scumpă sau ieftină?

Publicat cu

în

Este apa de la robinetele cărășenilor una dintre cele mai scumpe din țară? „Categoric, nu!”, răspunde directorul general al Aquacaraș, Gheorghe Filipescu. Care explică și de ce nu este mai ieftină.

Anul trecut, Aquacaraș a majorat cu circa 10% prețul la apa potabilă transportată și distribuită la consumatori în orașele cărășene. S-a ajuns la 4,25 lei/mc, exclusiv TVA, respectiv 4,63 lei/mc cu TVA. „Dar Aquacaraș nu a mărit prețul la apă din 2015 până în 2019. Așadar, aceasta nu a fost nicidecum o majorare efectivă de preț care să acopere așa-zise potențiale cheltuieli suplimentare. E doar o rată de inflație din atâția ani care niciodată nu a fost luată în calcul la stabilirea prețului apei de la Aquacaraș”, explică Gheorghe Filipescu.

Conducerea societății Aquacaraș SA Caraș-Severin a pus la dispoziția presei un tabel cu prețurile la apa potabilă și tarifele la canalizare practicate în fiecare județ, aprobate de ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice) pentru operatorii regionali la data de 1 februarie 2020. După cum se poate vedea, prețul total al metrului cub de apă, format din cel al apei potabile (4,25 lei) și cel pentru canalizare/epurare (2,84 lei), este 7,09 lei, la care se adaugă TVA-ul de 9%. Aquacaraș are, astfel, al 23-lea tarif din țară, fiind cu 22-25 la sută mai mic decât cel practicat de societățile comerciale aflate pe primele trei locuri: Compania de Apă Arieș SA Turda (8,92 lei), RAJA SA Constanța (8,86 lei), Aquavas SA Vaslui (8,64 lei).

Ținând cont de specificul județului nostru, apa în Caraș-Severin ar trebui să fie totuși una dintre cele mai ieftine din țară. Nu se întâmplă asta din mai multe motive, devenite motive obiective pentru actuala conducere a SC Aquacaraș. „Punem accent pe eliminarea pierderilor de apă și a avariilor existente pe rețelele vechi, care sunt imense. De exemplu, au fost cazuri în care pierderea era și 57%”, a declarat Filipescu, oferind și exemple concrete din Reșița, Bocșa, Băile Herculane, în unele cazuri fiind depistate branșamente făcute „la negru”, deci ilegale.

Deși se practică un preț unitar pe județ, costurile de producție diferă de la o zonă la alta. „La Anina, de exemplu, producem apa în pierdere, deoarece curentul este mult mai scump decât apa pe care noi o producem și o încasăm! O să mergem acolo cu toată echipa de specialiști să găsim o variantă astfel încât să eliminăm această problemă. La Caransebeș, de asemenea”, a mai dezvăluit directorul general al Aquacaraș.

Facebook Comments

Ne găsești și pe

Reclamă

Cele mai citite