Apeductele de la Văliug deviază Via Transilvanica

 

Traseul Via Transilvanica a fost închis în zona apeductelor de la Văliug din cauza stării avansate de degradare în care se află acestea. Până când vor fi construite două punți peste apă care să înlocuiască trecerea peste canale, traseul a fost deviat pe o variantă ocolitoare.

 

Alin Ușeriu, fondatorul organizației Tășuleasa Social, cea care a dezvoltat proiectul Via Transilvanica, vine cu vești importante pentru drumeții care ajung pe Terra Banatica, tronsonul bănățean al drumului care unește România de la nord la sud. Aceștia trebuie să știe că în zona Văliug traseul a fost deviat pentru a ocoli zona apeductelor. „Apeductele de la canalele de apă din zona Văliug sunt atât de deteriorate încât proprietarul, pe bună dreptate, a trebuit să pună porți pe acest tronson, iar din acest motiv traseul nu mai poate fi folosit”, a anunțat Alin Ușeriu. „Împreună cu voluntarul nostru din județul Caraș-Severin, Cătălin, am găsit o variantă ocolitoare pe care vă rugăm să o luați drept rută principală și să vă continuați traseul pe acolo. Următorul pas pentru noi va fi să marcăm acest traseu”, a precizat acesta.

 

 

Reprezentanții Tășuleasa Social intenționează să construiască în zona apeductelor două punți, astfel încât drumeții să se poată bucura de traseu așa cum a foist gândit el inițial. „A fost obţinut deja suportul autorităților locale din Reșița, dar și al celor din județul Caraș-Severin pentru a găsi cea mai potrivită soluție. Într-un termen rezonabil vom putea să construim două punți peste apă care să înlocuiască trecerea peste canale, iar aceste monumente istorice vor putea fi admirate în continuare de către drumeți. Pentru noi această intervenție este importantă deoarece este într-adevăr uimitor ce s-a putut construi în anul 1910, în masivul Semenic”, a explicat Alin Ușeriu.

 

 

Sursa foto: facebook Via Transilvanica

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available