Aproape 1.400.000 de măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate din Caraş-Severin

DSP Caraş-Severin a început distribuirea măştilor de protecţie furnizate de Ministerul Sănătăţii, în baza necesarului întocmit la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. În total, peste 27.900 de persoane defavorizate din judeţ vor primi, în mod gratuit, măşti de protecţie.

„În baza contractului încheiat de Ministerului Sănătății la nivel național, astăzi (ieri, n.r.), 17 septembrie, măştile de protecţie pentru familiile și persoanele defavorizate repartizate județului Caraș-Severin au fost furnizate și recepționate într-un total de 1.396.100, la nivelul solicitat de Direcţia de Sănătate Publică, în temeiul Ordonanței de urgență nr. 78 din 2020”, informează purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

În total, vor beneficia de măşti de protecţie gratuite 27.922 de persoane, fiecare dintre acestea urmând să primească 50 de bucăți, conform prevederilor legale. Este vorba despre persoane beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001, persoane din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv şi persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de Legea 448/2006.

„Măștile de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate au fost puse la dispoziția UAT-urilor, în funcție de necesarul inițial transmis. Reprezentanţii fiecărei primării au obligația de a le ridica de la sediul Direcţiei de Sănătate Publică din Reşiţa pentru a le distribui persoanelor beneficiare în baza listelor nominale aflate la sediul UAT-urilor. DSP a început distribuirea măștilor de protecție către UAT Bocșa, Caransebeș şi Reșița, urmând ca celelalte 74 de UAT-uri din județ să fie informate să-și organizeze activitatea de preluare a acestor materiale sanitare”, a mai precizat Daniel Botgros. Programările în acest scop pot fi făcute la adresa de e-mail: achizitiidspcs@yahoo.com sau la numărul de telefon: 0255-214445.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available