Aproape 4.000 de cărășeni s-au autorecenzat în primele patru zile de la lansarea Recesământului Populaţiei şi Locuinţelor

Articol de
Marian Averescu

 

Prima etapă de colectare a datelor de la populație – autorecenzarea – se desfăşoară în perioada 14 martie-15 mai. România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989, însă este pentru prima dată în țara noastră când se organizează integral în format digital.

 

Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Caraş-Severin, în primele patru zile de la debutul autorecenzării au fost completate la nivelul judeţului Caraș-Severin un număr de 3.965 de chestionare. În prima zi, luni, 14 martie, când timp de trei ore platforma de autorecenzare nu a funcționat, au fost completate 493 de chestionare. Marți au fost completate 935 de chestionare, miercuri – 1.148, iar joi – 1.389.

 

La nivel național, până în această dimineață au fost completate 417.288 de chestionare.

 

Autorecenzarea se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic – telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri – de către orice persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) parcurgând următorii paşi:

 

– persoana accesează platforma de autorecenzare www.recensamantromania.ro și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;

 

– persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ. La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

 

Chestionarul se completează în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului, mai exact ora 00.00 din ziua de 1 decembrie 2021.

 

Persoanele care necesită îndrumare pentru completarea chestionarului se pot adresa recenzorilor din cadrul punctelor de asistenţă special amenajate de fiecare primărie. În municipiul Reșița sunt patru astfel de centre: Liceul de Arte „Sabin Păuța”, aleea Tineretului, nr. 3 (zona Govândari); Clubul Persoanelor Vârstnice, strada George Enescu, nr. 4, ap. 4 (zona Luncă); Casa de Căsătorii, Piața 1 Decembrie 1918 (zona Centrul Civic); Sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Piața Republicii, nr. 17 (zona Muncitoresc).

 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite