Arme noi și scutere pentru polițiștii locali din Reșița. Până anul trecut, aceștia aveau în dotare pistoale sovietice fabricate în urmă cu 70 de ani!

 

Primarul Reșiței, Ioan Popa, intenționează să aducă Poliția Locală la standardele secolului XXI, cu angajați bine antrenați, dotați cu armament modern și cu mijloace de transport adaptate traficului urban. 

 

Pistoale TT, de proveniență sovietică, fabricate în 1952. Asta au avut în dotare polițiștii locali din Reșița până anul trecut, când au fost achiziționate arme noi și moderne. „În momentul de față avem 50 de pistoale noi, fabricație 2021, CZ P-07, 9×19 mm, arme moderne care vin în ajutorul polițiștilor, sunt folosite pentru autoapărare, și care au schimbat pistoalele TT pe care le aveam, model 33, fabricate în anii 1952, 1953, 1954 și 1956”, a declarat directorul Poliției Locale Reșița, Alexandru Ciati.

 

Modernizarea Poliției Locale nu se va opri, însă, aici, municipalitatea intenționând să achiziționeze și mijloace de transport noi, a anunțat primarul Ioan Popa: „I-am echipat cu pistoale noi. Când am venit la Primăria Reșița, i-am găsit cu arme din anii `50. Urmează să luăm și niște autovehicule noi. Încercăm să găsim soluții de deplasare mai facilă, suntem în căutări acum pentru scutere sau altfel de mijloace de circulație rapide și nu foarte mari consumatoare de combustibil, să fie ceva mai prietenoase cu mediul ambiant. Căutăm scutere electrice, avem mai multe opțiuni, încercăm să vedem care sunt mai avantajoase, care au autonomie mai bună. În următoarele două-trei luni vom decide ce vom lua”. La rândul său, directorul Poliției Locale a precizat că „scuterele vor fi folosite în parcuri, în zonele centrale, acolo unde intervenția polițiștilor va trebui să fie una rapidă, fluidă, iar autovehiculele le vom utiliza în cartierele mărginașe, Moniom, Câlnic, Cuptoare, Secu, unde prezența noastră se impune, asigurarea ordinii publice fiind necesară și în aceste zone”.

 

 

În ceea ce privește resursa umană, Poliția Locală va organiza un nou concurs de recrutare în viitorul apropiat, în prezent fiind 26 de posturi vacante în organigrama instituției, în care sunt prevăzute, în total, 83 de posturi. „Am pierdut și o parte de resursă umană, știți că am instituit o regulă să se facă teste fizice bianuale. Ele se derulează bine, o parte dintre colegi ne-au părăsit, poate și din considerentul ăsta. Am încercat să reîmprospătăm echipa. Am mai făcut angajări în ultimii doi ani, au venit ceva tineri, nouă persoane. Menținem un ritm foarte bun aici și nu vrem să abdicăm de la a crește aptitudinile fizice ale polițiștilor locali, pentru că sunt și situații în care e nevoie ca ei să aibă o anumită dinamică, și atunci, pe teren, viața nu iartă”, a precizat primarul Ioan Popa. Acesta a explicat că „este important ca Poliția Locală să performeze și pentru că cea națională, din rațiuni pe care nu le cunosc, și-a diminuat, în ultimii ani, prezența în orașe. Nu ne mai putem baza pe ei și încercăm să compensăm prin ceea ce pot face colegii noștri în teren”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available