Atenție, șoferi! Sunt restricții în trafic pe DN 58B, pe raza orașului Bocșa

 

Se lucrează la reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferată din Bocșa Montană, astfel încât în zonă au fost impuse restricții de circulație atât pentru autovehiculele de mare tonaj, cât și pentru cele cu masa mai mică de 3,5 tone.

 

Trecerea la nivel cu calea ferată de la Bocșa pe DN 58B a intrat în reabilitare, iar pe durata desfășurării lucrărilor traficul rutier în zonă este restricționat. Lucrările sunt executate de CFR Infrastructură și presupun refacerea terasamentului, a infrastructurii rutiere şi înlocuirea şinei de cale ferată.

 

Pentru circulația vehiculelor a căror masă totală maximă autorizată depășește 3,5 tone a fost stabilită, cu avizul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, următoarea variantă de ocolire: Voiteg – Deta – Moravița – Jamu Mare – Grădinari (DJ 581) – Reșița. „Ruta ocolitoare va fi valabilă pentru traficul greu până în data de 10 septembrie sau la finalizarea lucrărilor”, precizează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

 

În ceea ce privește traficul ușor – autovehicule cu masa mai mică de 3,5 tone, acesta se desfășoară alternativ, pe jumătate de cale, fiind montat semafor temporar, însă, în cursul zilei de duminică, 8 septembrie, între orele 09.00 -15.00, și accesul acestor vehicule va fi interzis pentru executarea unor lucrări. În acest interval, vehiculele a căror masă totală maxim autorizată nu depășește 3,5 tone vor putea folosi ruta ocolitoare: DN 58B strada Reșiței – strada Rozelor – strada Izvor – strada Mureșului – DN 58B strada 1 Decembrie, din localitatea Bocșa.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available