Administrația orăvițeană a accesat anul trecut o linie de finanțare care prevede dotarea secțiile de chirurgie și A.T.I. cu echipamente, dispozitive și aparatură medicală, noi și eficiente, necesare pentru tratamentul pacienților din spitalul orășenesc.
Primele aparate din proiectul „Dotarea Secției A.T.I. din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița, în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare”, au ajuns ieri la spitalul din Valea Carașului.
„După ce săptămâna trecută s-au făcut pași importanți pentru a putea începe modernizarea, extinderea și dotarea Sanatoriului Marila, astăzi (ieri, 4 iulie, n.r.) a ajuns la Spitalul Orășenesc Oravița o parte din aparatura medicală achiziționată printr-un proiect pe care îl derulăm împreună. Mai exact, secțiile de chirurgie și A.T.I vor fi dotate cu echipamente, dispozitive și aparatură medicală noi și performante în valoare de un milion de euro”, a anunțat pe o rețea de socializare primarul Oraviței, Dumitru Ursu.
Proiectul este derulat de Primăria Oravița, în parteneriat cu Spitalul Orășenesc Oravița, și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar termenul de finalizare este 31 decembrie a.c..
„Scopul comun pe care ni l-am propus este să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale de care orăvițenii beneficiază chiar la ei acasă, iar diagnosticarea, investigațiile și tratamentul să fie precise și eficiente”, a concluzionat edilul Ursu.