Autoturism în care se aflau trei copii, rămas înzăpezit între Poiana Mărului şi Muntele Mic. Drumul este închis circulaţiei pe timp de iarnă [VIDEO]

 

Jandarmii și salvamontiștii au intervenit pentru a deszăpezi un autoturism care a rămas blocat pe tronsonul de drum ce leagă localitatea Poiana Mărului de stațiunea Muntele Mic, în care se aflau trei copii minori și  părinții acestora.

 

Autoturismul în care se aflau cei cinci turişti – doi adulţi şi trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani – a rămas împotmolit ieri în zăpadă pe Valea Şucului, între Muntele Mic şi Poiana Mărului, pe un drum care este închis circulației pe timp de iarnă. În momentul în care a conştientizat faptul că nu mai are cum să scoată autoturismul din zăpadă, şoferul a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

 

La locul indicat s-au deplasat echipaje de jandarmi și salvamontiști care au intervenit pentru a deszăpezi autoturismul. „Misiunea a durat aproximativ trei ore, fiind îngreunată de condițiile meteo nefavorabile, drum accidentat, dar și distanța mare ce a trebuit parcursă până în zona unde a fost găsit autoturismul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Marius Săndulescu. Acesta a precizat că atât cei trei copii cât și părinții acestora au ajuns în siguranță acasă, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

 

 

Sursă foto/video: Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraș-Severin

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available