Avarie la rețeaua de electricitate. Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar în orașul Bocșa

Articol de
Anghel Niculescu

AQUACARAȘ SA aduce la cunoștința cetățenilor din orașul Bocșa că, în cursul acestei zile, a avut loc o avarie la rețeaua de alimentare cu energie electrică, afectând funcționarea Uzinei de Apă, ceea ce a dus la sistarea temporară a furnizării apei potabile în localitate.

 

Conform datelor primite de către AQUACARAȘ de la operatorul de distribuție energie electrică, lucrările de remediere sunt în desfășurare, iar reluarea alimentării cu energie electrică este estimată pentru ora 20:00, în această seară.

„După restabilirea tensiunii, va fi necesar un interval de timp pentru repornirea echipamentelor și stabilizarea sistemului, urmat de reluarea treptată a distribuției apei potabile către consumatori.

AQUACARAȘ își cere scuze pentru disconfortul creat și dă asigurări că echipele tehnice sunt pregătite să intervină imediat pentru repornirea instalațiilor, astfel încât furnizarea apei să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!”, transmit reprezentanții companiei județene de apă.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite