În Caraș-Severin, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) a examenului de Bacalaureat înainte de contestații este de 66,47%, mai mică decât media la nivel național, care este de 74,3%, şi, de asemenea, mai mică decât cea înregistrată anul trecut (70,91%).
Rezultatele înregistrate la probele scrise din prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 (prima afișare) au fost publicate astăzi, 20 iunie. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este, în judeţul Caraş-Severin, de 66,47% (70,91% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 781 candidați (682 candidați din promoția curentă, respectiv 99 din promoțiile anterioare) din numărul celor 1.175 de candidați prezenți; 80 de candidaţi nu s-au prezentat, şase au fost eliminaţi, iar 388 au fost respinşi.
Spre deosebire de alţi ani, în această sesiune de examen, în Caraş-Severin nu s-a înregistrat nicio medie de 10 şi niciunul dintre liceele de top din judeţ nu a avut o rată de promovare de 100%. O singură unitate de învăţământ a raportat o promovare de 100% – Liceul Tehnologic Prigor – unde singurul candidat care s-a prezentat la examen a reuşit şi să promoveze, cu media 6,18, în timp ce la Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” din Bocşa promovarea a fost zero, niciunul dintre cei doi candidaţi care au susţinut examenul nereuşind să ia medii peste 6.
Cea mai mare medie din judeţ a fost obţinută de un absolvent al Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, secţia Filologie – 9,86. Topul celor mai mari medii este completat de doi absolvenţi ai Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, de la Filologie, respectiv Matematică-Informatică, ambii cu 9,85. Potrivit datelor centralizate de Insepctoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, cele mai multe medii au fost între 8 – 8,99 (227).
La nivel naţional, rata cumulată de promovare este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestații astăzi, în intervalul orar 14.00 – 18.00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie. Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 30 iunie.
Sursă foto-simbol: Getty Images








![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)